Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecat in libertate pentru jaful de la Cafe Cafe

ro

03 Jul, 2010 02:55 3847 Marime text
cafe_cafe_10.jpgUnul dintre tinerii judecaţi pentru jaful de la restaurantul de lux Cafe Cafe a fost pus în libertate. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis recursul declarat de Bogdan Laurenţiu Tîrziu, trimis în judecată în cazul Cafe Cafe pentru tăinuire, şi au decis că acesta poate fi cercetat în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Alături de el, au declarat recurs împotriva stării de arest preventiv şi ceilalţi doi suspecţi, Cezar Virgil Stăncescu, autorul loviturii, acuzat de tâlhărie urmată de moartea victimei, şi Costin Ion, judecat pentru complicitate la tâlhărie urmată de moartea victimei. În ceea ce-i priveşte pe cei doi, judecătorii Curţii de Apel au decis că nu este oportună lăsarea lor în libertate şi le-au respins recursurile, ca nefondate. Potrivit anchetatorilor, după ce a fost dat afară de la Cafe Cafe, Stăncescu s-a decis să dea lovitura la restaurantul unde lucrase, „mai ales că ştia amplasamentul locului şi modul de organizare a activităţii".

„A început apoi să îşi caute ajutoare la comiterea faptei menţionate, situaţie în care, după mai multe încercări, l-a contactat pe inculpatul Ion Costin, pe care îl cunoştea, fiind din acelaşi cartier şi având o relaţie de prietenie", au susţinut procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la momentul trimiterii celor trei suspecţi în judecată. De asemenea, procurorii au mai arătat că „inculpatul Stăncescu Cezar Virgil i-a propus inculpatului Ion Costin să sustragă împreună o «cutie cu bani», explicându-i respectivului că ştie totul despre locul viitorului jaf şi afirmând că «pe paznic îl va bate el, dacă se trezeşte, întrucât, la orele 3.00, deja doarme»". După cum reiese din rechizitoriu, tânărul şi-a pus planul în aplicare în noapte de 30 spre 31 mai, la nici trei zile de când fusese dat afară de la Cafe Cafe. Din nefericire, Marin Lixăndroiu, paznicul de 72 de ani, a fost bătut atât de crunt încât, în cele din urmă, a murit în spital, după câteva zile. Totuşi, procurorii au reţinut în rechizitoriu şi culpa cadrelor medicale, doctorul de gardă şi asistenta care au considerat că nu este un caz suficient de grav sau de important fiind la rândul lor cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu. Prima înfăţişare în dosar a fost fixată pe 21 iulie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii