Judecătorii constănţeni vor împărţi dreptatea între Palaz şi Constantinescu
Judecătorii constănţeni vor împărţi dreptatea între Palaz şi ConstantinescuMagistraţii Curţii Supreme au respins solicitarea de strămutare a cazului de la Constanţa, formulată de prefect. Hotărârea Înaltei Curţi este irevocabilă, ceea ce înseamnă că, vrând-nevrând, cazul nu va pleca de la Constanţa. Dosarul cu pricina a fost înregistrat pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa la sfârşitul anului trecut, obiectul cauzei fiind „acţiune în răspundere delictuală". Prefectul Claudiu Palaz l-a acţionat în instanţă pe Constantinescu, solicitându-i 100.000 de lei cu titlul de daune, după ce acesta a făcut o serie de afirmaţii referitoare la eventuala implicare a prefectului în campania electorală din 2009. „Având în vedere afirmaţiile defăimătoare făcute de pârât la adresa subsemnatului în cadrul conferinţei de presă din 9 decembrie 2009, i-am solicitat preşedintelui CJC 100.000 de lei, cu titlul de daune morale", se arată în cererea de chemare în judecată, formulată de Palaz. Pe de altă parte, este de menţionat că până şi în întâmpinarea adresată instanţei, prin care a răspuns acuzaţiilor de defăimare aduse de Palaz, Nicuşor Constantinescu reia afirmaţiile pentru care a fost dat în judecată. Prin avocatul său, Constantinescu susţine că cele declarate despre prefect cu privire la eventuala fraudare a alegerilor prezidenţiale ar fi adevărate şi că pot fi probate. „Realitatea acuzaţiilor formulate la adresa reclamantului (nr., a prefectului Claudiu Palaz), în sensul că acesta, în contradicţie cu calitatea sa de înalt funcţionar public, reprezentant al guvernului României în judeţului Constanţa şi responsabil cu organizarea procesului electoral pentru desemnarea Preşedintelui României la nivelul judeţului Constanţa, a organizat direct sau prin intermediari atât fragmente din campania electorală a partidului care l-a desemnat în funcţia de prefect, cât şi acţiuni de fraudă electorală, constând în concret în oferirea de diverse bunuri sau chiar sume de bani în scopul exercitării opţiunilor de vot în sensul dorit". Următoarea înfăţişare va avea loc joi, la Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- N.Nedelcu 01 Dec, 2010 15:17 Dl Nicusor Constantinesc ,dl Gigi Chiru .MApN cer DEMOLAREA ANTENEI GSM din Lazu ,dosar 7262/118/2010 .Instanta a stabilit un nou termen 14 01 2010. MARE DEZAMAGIRE PENTRU CETATENII DIN LAZU . CEREM JUSTITIEI SA FACA DREPTATE .