Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecatorii de la Tribunalul Buzau l-au condamnat pe Adrian Romanescu

ro

27 Sep, 2006 00:00 1238 Marime text
Executorul judecatoresc Adrian Romanescu a fost condamnat pe data de 19 septembrie de judecatorii de la Tribunalul Buzau la executarea unei pedepse de sase luni de inchisoare cu suspendare. Cel care a depus plangere impotriva lui nu se multumeste cu atat si este hotarat sa faca apel in instanta impotriva sentintei si sa ceara si platirea unor despagubiri in valoare de trei miliarde. In cursul anului 2004, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia au dispus trimiterea in judecata a executorului Adrian Romanescu sub acuzatia de abuz in serviciu. Potrivit actului de inculpare, acesta s-a folosit in cursul unei executari silite de un proces verbal al unei licitatii pe care instanta de judecata il declarase nul. Dupa ce a fost trimis in judecata, Romanescu a solicitat stramutarea la o alta instanta din tara. Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au admis cererea si au dispus stramutarea dosarului penal de la Tribunalul Constanta la Tribunalul Buzau. Povestea este veche si a pornit de la hotelurile din Statiunea Venus, "Anca" si "Irina" si restaurantul aferent. Totul a plecat de la un contract de locatie de gestiune incheiat de societatea Corex Imperial SRL si societatea proprietara a celor doua active, SC Anca Irina SA. Patronul firmei Corex, Ionel Corne, a avut in administrare hotelurile timp de cinci ani. La un moment dat, Corne a acceptat rezilierea contractului cu Anca Irina. Ulterior, el nu a vrut sa renunte la hoteluri si a incercat sa arate ca documentele prin care accepta predarea hotelurilor erau false. Pe baza unui proces verbal de executie declarat nul de instante, Romanescu a incercat executarea celor doua hoteluri pe baza unei asa zise datorii catre Corex care in opinia lui Corne se regasea in cateva investitii facute la cele doua hoteluri. Investitia oricum umflata de expertii lui Corne a fost infirmata. Din toata afacerea s-a ales cu o condamnare Romanescu, care acum si-a luat adio si de la meseria de executor judecatoresc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii