Judecatorii l-au condamnat pe Valceanu la sapte ani de inchisoare
Judecatorii l-au condamnat pe Valceanu la sapte ani de inchisoare
18 Oct, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
877
Marime text
El a fost trimis in fata instantei sub acuzatia de inselaciune, evaziune fiscala si fals la Legea contabilitatii
Dupa o luna de amanare in dosarul in care inculpat este Vladimir Tudor Valceanu, in sfarsit, judecatorii de la Tribunalul Constanta s-au gandit sa se pronunte in acest dosar. Astfel, ieri, magistratii au dispus condamnarea lui Valceanu la sapte ani de inchisoare, trei ani interzicerea unor drepturi, precum si obligarea acestuia la plata a 6,8 miliarde de lei catre "OMV Mineraloel", suma care reprezinta prejudiciul creat societatii respective. Vladimir Tudor Valceanu, in varsta de 35 de ani, este din Constanta, fiind administratorul SC "Alboat Expres Pilot" SRL Constanta. El a fost trimis in fata instantei intr-unul din cele sase dosare penale in care este cercetat, fiind acuzat de inselaciune, evaziune fiscala si fals la Legea contabilitatii. Potrivit actului de sesizare a instantei de judecata, Valceanu este acuzat ca in luna octombrie 2002, a cumparat cinci sute de tone de motorina de la SC "OMV Mineraloel" SRL din Bucuresti, pentru a caror plata a emis doua cecuri in valoare de zece miliarde lei, fara a avea disponibil in contul bancar al societatii. Anchetatorii sustin ca barbatul a vandut motorina, iar banii obtinuti, respectiv sase miliarde lei, i-a folosit in alte scopuri, nealimentand contul bancar si neefectuand plata catre SC "OMV Mineraloel" SRL Bucuresti. De asemenea, aceasta suma nu a fost inregistrata ca venituri in contabilitatea societatii, cu consecinta sustragerii de la plata taxelor si impozitelor catre stat. Prin extinderea cercetarilor, organele de ancheta au constatat ca, dupa refuzul de plata a filelor cec emise de Valceanu, cei de la "OMV Mineraloel" au cerut garantii in vederea recuperarii debitului. Astfel, s-a constatat ca, prin intermediul unor terte persoane, Valceanu a obtinut o polita de asigurare pentru o ferma zootehnica din comuna Nuntasi, judetul Constanta. Valoarea politei era de 180.000 de dolari SUA. Aceasta polita a cedat-o drept garantie celor de la "OMV Mineraloel" Bucuresti. In urma investigatiilor s-a descoperit ca aceasta ferma pentru care fusese facuta polita de asigurare nici macar nu exista. Totodata, se pare ca polita a fost completata si emisa din dispozitia unui inspector de asigurari, angajat al unei societati de asigurari, fara ca aceasta sa detina un document care sa confirme existenta bunului asigurat si fara a efectua inspectia bunului, cerinta obligatorie si prevazuta in sarcinile de serviciu. Sentinta dispusa ieri nu este definitiva si potrivit declaratiei avocatului lui Valceanu va fi atacata cu apel la instanta superioara.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii