Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Argeș Accident mortal în comuna Merișani. Pompierii au intervenit la fața locului

ro

01 Oct, 2023 15:44 2078 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au fost alertați astăzi, 1 octombrie 2023, cu privire la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs în comuna Merișani.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au fost alertați astăzi, 1 octombrie 2023, cu privire la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs în comuna Merișani, transmit reprezentanții ISU Argeș.

La fața locului au intervenit pompierii cu două echipaje, alături de o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

În eveniment au fost implicate trei autoturisme, unul dintre acestea aflându-se parcat la momentul producerii evenimentului.

În urma accidentului au rezultat două victime. Una dintre acestea, persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 23 de ani, conștientă, a fost preluată de către echipajul SAJ.

Pentru cea de-a doua victimă, de aproximativ 21 de ani, forțele de intervenție au efectuat manevre de descarcerare. La momentul extragerii acesteia și predării echipajului SMURD de Terapie Intensivă Mobilă s-a constatat că prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Ambele victime se aflau în același autoturism, iar persoana decedată este de sex masculin, a încheiat sursa citată.


Citește și:

Județul Argeș: Accident rutier în comuna Brăduleț. O femeie a ajuns la spital


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii