Județul Constanța Accident rutier cu victimă în Faclia. Implicate un autoturism și o motocicletă
Județul Constanța: Accident rutier cu victimă în Faclia. Implicate un autoturism și o motocicletă
23 Feb, 2020 17:04
ZIUA de Constanta
3543
Marime text
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în satul Faclia, pe DN 22C.
Din primele informații, este vorba despre un accident rutier între un autoturism și o motocicletă.
În urma impactului, a rezultat o victimă conștientă.
Oficial de la IPJ Constanța
Astăzi, în jurul orei 16.55, un bărbat de 27 de ani a condus un autoturism pe DN 22C, în localitatea Făclia, dinspre Cernavodă către Medgidia și, când a ajuns în dreptul popas, a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu fără să se asigure, cu intenția de a intra în parcarea popasului, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 32 de ani, pe DN 22C, în aceeași direcție de mers și care în momentul impactului se afla în depășirea autoturismului.
În urma impactului, motocicleta a fost proiectata către stânga, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului.
Conducătorul de motocicletă nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei de vehicul condus. Conducătorului de motocicleta i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii