Județul Constanța Femeie urcată cu forța într-un autoturism, la Năvodari. Agresorii au fost reținuți
Județul Constanța: Femeie urcată cu forța într-un autoturism, la Năvodari. Agresorii au fost reținuți
03 Mar, 2022 16:43
ZIUA de Constanta
4099
Marime text
Miercuri, 2 martie, în jurul orei 11.40, polițiștii orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinței sale, de către 2 bărbați, în timp ce aceasta se afla pe o stradă din Năvodari anunță joi, 3 martie, IPJ Constanța.
Persoanele în cauză au fost identificate în scurt timp, iar în urma probatoriului administrat au fost reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Conform sursei citate, cei doi bărbați, de 23 și 33 de ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
foto cu rol ilustrativ: Poliția Română
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii