Județul Constanța Jandarmii asigură ordinea la evenimentele sportive
Județul Constanța: Jandarmii asigură ordinea la evenimentele sportive
08 Nov, 2019 09:03
ZIUA de Constanta
2071
Marime text
În perioada următoare, jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia evenimentelor sportive organizate în județul Constanța
Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii se vor afla în zonele în care se vor desfășura meciurile programate pentru acest sfârșit de săptămână.
Pe timpul misiunilor jandarmii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta atribuțiile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la necesitatea respectării normelor legale.
Suporterii echipelor, precum şi ceilalţi spectatori au obligaţia legală de a respecta regulile de convieţuire socială şi măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul arenelor sportive.
Recomandăm participanţilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă ce ar conduce la tulburarea ordinii publice, atât pe durata meciurilor cât şi după terminarea acestora, mulţumind totodată pentru modul civilizat în care şi-au încurajat echipele favorite până în prezent.
În aceste misiuni jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și din cadrul Poliției Locale.
Evenimentele sportive anunţate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenţi sunt următoarele: partida de baschet masculin B.C. Athletic Constanța – C.S.M. Galați, meciul de fotbal C.S. Poseidon Limanu 2 Mai – A.C.S. Înainte Modelu, vineri 08 noiembrie; partida de handbal masculin A.H.C. Dobrogea Sud Constanța – S.C.M. Politehnica Timișoara, meciul de handbal feminin C.S.U.Neptun Constanța – Dinamo București, partida de fotbal F.C. Farul Constanța – C.S. Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă 09 noiembrie.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor sportive, readucem în atenţie câteva reguli prevăzute de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, ce trebuie respectate de către participanţi:
- spectatorilor le este interzis să pătrundă în stare vădită de beţie, să consume sau să introducă băuturi alcoolice în arena sportivă;
- nu este permisă introducerea în arena sportivă a materialelor pirotehnice, armelor ori a altor obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice;
- este interzis să se introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen sau care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică;
- spectatorilor le este interzis: să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel; să pătrundă pe spaţiul de joc; să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă; să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcaminte sau alte accesorii, cu intenţia de a impiedica identificarea.
Sursă foto: Jandarmeria Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii