Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Patru persoane reținute pentru trafic de minori și proxenetism. Victima, doar 14 ani

ro

23 Jun, 2023 17:14 4293 Marime text
Foto: IPJ ConstanțaPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, 2 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani, într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de trafic de minori și proxenetism.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în orașul Murfatlar, la locuința uneia dintre cele 4 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de minori și  proxenetism.

„Din cercetări a reieșit că, în luna ianuarie 2023, cele 4 persoane ar fi recrutat o minoră, de 14 ani, în scopul de a o exploata sexual, obținând, astfel, foloase materiale.

Până în luna iunie a.c., minora, care ar fi fost dusă în locuința din orașul Murfatlar, ar fi fost obligată să practice prostituția, fiind transportată, în acest scop, cu autoturismul aparținând uneia dintre cele 4 persoane bănuite.

În urma punerii în aplicare a mandatului de percheziție domiciliară, în locuința din orașul Murfatlar, a fost identificată minora de 14 ani.

De asemenea, în urma efectuării percheziției, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, mai multe terminale mobile, precum și un autoturism folosit la activitatea infracțională“ - au mai precizta reprezentanții IPJ Constanța. 


Cele 4 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 

În cursul zilei de astăzi, 23 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.

„Minora a fost preluată de specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.


La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța. 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție“ - au mai menționat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 

Percheziții ale procurorilor DNA într-un dosar privind de contarea unor cheltuieli pentru mentenanța aeronavelor SMURD
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii