Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend
Județul Constanța: Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend
22 Apr, 2024 12:13
ZIUA de Constanta
589
Marime text
În perioada 20 – 21 aprilie a.c., polițiștii au desfășurat, în sistem integrat cu jandarmii, activități în cadrul acțiunii Blocada, având ca scop asigurarea unui climat optim de siguranță publică, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.
Astfel, în această perioadă, aproximativ 250 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale au acționat în mediul urban și rural.
Conform comunicatului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, au fost legitimate prin aplicația eDac peste 1.000 de persoane și au fost verificate 640 de vehicule.
Totodată, 148 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 27 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 334 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 193.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 16 permise de conducere, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere”, transmite sursa menționată.
Citește și
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii