Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Un bărbat a furat un autoturism ce aparținea unei familii care se afla în izolare, la Mangalia. A fost prins băut de polițiști, la volan

ro

20 Jan, 2022 19:11 1657 Marime text


La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost solicitați de către un echipaj al Gărzii de Coastă pentru testarea unui conducător auto cu aparatul etilotest, întrucât existau suspiciuni că acesta s-ar afla sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii l-au testat pe bărbatul de 29 de ani, care a condus o autoutilitară în localitatea Albești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi sustras vehiculului de la o familie care se afla în izolare la domiciliu.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, astăzi fiind prezentat instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa foto cu rol ilustrativ : Facebook/ DGPMB 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii