Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:44 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Prahova Bărbatul care își ținea fiica încuiată într-o încăpere, reținut de polițiști. Ce au constatat anchetatorii

ro

29 Dec, 2021 10:40 1377 Marime text
Bărbatul de 77 de ani din comuna prahoveană Jugureni, care îşi ţinea fiica încuiată într-o încăpere, a fost reţinut pentru 24 de ore.

De asemenea, femeia, în vârstă de 42 de ani, a fost preluată de reprezentanţii DGASPC Prahova în vederea integrării într-un centru specializat, imformează Agerpres.ro

Potrivit IPJ Prahova, în cursul zilei de miercuri bărbatul urmează să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Surse judiciare au precizat că cei doi au dublă cetăţenie, română şi americană, sunt din Buzău, s-au întors în ţară în urmă cu cinci ani şi au cumpărat proprietatea din Jugureni.

Conform surselor citate, nu există date doveditoare privind faptul că femeia ar fi bolnavă psihic, nu a fost agresată fizic şi nu are urme de lovituri.

Poliţiştii din oraşul Mizil s-au sesizat din oficiu în acest caz, deplasându-se marţi la locuinţa bărbatului.

"S-a constituit echipă operativă care, împreună cu reprezentanţi ai primăriei, s-au deplasat la imobilul în cauză, iar în prezenţa bărbatului s-a pătruns în interiorul locuinţei, prevăzută cu un grilaj metalic, asigurat cu un lacăt, unde a fost identificată o femeie, în vârstă de 42 de ani. În urma examinării vizuale, femeia nu prezenta leziuni fizice, având libertate de mişcare în cadrul încăperii, prezentând o stare de senilitate, fără a putea oferi răspunsuri cu privire la situaţia în care a fost găsită", preciza IPJ Prahova.


Reprezentanţii IPJ au arătat marţi că, din discuţiile purtate cu bărbatul, a reieşit că fiica sa suferă de afecţiuni psihice şi nu îşi poate purta singură de grijă, ceea ce l-a determinat să recurgă la această metodă.

"În cauză s-a luat legătura cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, care a dispus să se efectueze cercetări faţă de bărbatul în vârstă de 77 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal", a mai arătat sursa citată. 

Sursa:  Agerpres.ro
Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii