La Mangalia se fura gratarul cu mici cu tot
La Mangalia se fura gratarul cu mici cu totÎn urmă cu câţiva ani, în premieră, la Mangalia era demarat un amplu proiect de reintegrare a romilor în societate. Aceştia beneficiau, în cadrul acestui proiect iniţiat şi derulat de Primăria Municipiului Mangalia, de locuinţe sau terenuri pentru case, grădiniţă specială pentru comunitatea din care făceau parte, asistenţă sanitară şi un sprijin în găsirea unui loc de muncă. De anul trecut, situaţia comunităţii rome din Mangalia a devenit critică. Romii de la „barăcile" de pe strada M.I. Dobrogeanu au fost abandonaţi definitiv de cei care ar trebui să le reprezinte interesele.
Zona M.I. Dobrogeanu este, la ora actuală, un coşmar mai negru decât orice închipuire. La intrarea pe strada îngustă, pe care sunt reparate maşini şi care împiedică circulaţia, te izbeşte mirosul. Pestilenţial, acru, de deşeuri şi animale moarte şi uitate în putrefacţie. Te izbeşte apoi... asfaltul. Care a fost distrus, parcă în duşmănie, de utilajele care circulă frecvent aici. Strada, cândva invidiată chiar şi de cei ce locuiau în centru, a ajuns o tranşee, plin de zoaie şi urină. Copii mici, în pielea goală, bântuie pe stradă laolaltă cu câini hămesiţi, porci, cai şi măgari. La ei nu au ajuns nici Moş Crăciun, nici proiectele Primăriei. La ei ajung numai resturile de mâncare pe care părinţii le pescuiesc de prin ghenele celor „din centru".
Într-o proporţie covârşitoare, adulţii nu au un loc de muncă. Au, în schimb, timp berechet pentru jocul de barbut, chiolhanuri fără sfârşit, beţii şi înjurături aruncate vecinilor de „suferinţă", românii ce trăiesc în blocurile din centrul „barăcilor". Aceştia spun că sunt într-o situaţie disperată. Cei ce ar fi trebuit să îi protejeze de violenţa romilor puşi pe harţă - jandarmii - au plecat de ani buni din zonă. În urmă cu doi ani, aici existau agenţi de pază, care mai reuşeau să oprească, cât de cât, avalanşa de romi care se aciuau prin curtea acestor blocuri. De luni de zile însă, singurii care mai patrulează, din când în când, prin zonă, sunt poliţiştii de la Ordine Publică.
Locuitorii blocurilor, terorizaţi de vecinii romi
Răbdarea celor de la „barăci", români sau romi a ajuns la capăt. Pe de o parte romii sunt nemulţumiţi că Primăria nu a făcut nimic pentru ei de ani de zile - chiar şi locuinţele individuale care au fost ridicate pentru o parte dintre aceştia în zonă au fost lăsate în paragină, în timp ce romii sunt nevoiţi să trăiască câte zece într-o cameră fetidă, în barăci cu un singur grup sanitar (la o populaţie de circa 1.000 de locuitori).
Pe de altă parte, locuitorii blocurilor din zonă au ajuns să trăiască într-o veşnică teroare. Romii, copii sau tineri, urcă, prin balcoane, în apartamente, băgând în sperieţi locatarii. „Acum câteva luni au reuşit să ia pe sus un grătar cu mici şi cu jar cu tot şi să plece cu el, abia i-a prins proprietarul. Nu mai spun că, regulat, ne sunt furate capacele de la canalizare, încât stăm cu frică să nu îşi rupă gâtul vreun copil", ne povesteşte unul dintre locuitorii blocurilor din mijlocul „barăcilor". Copiii celor din blocurile de la „barăci" nu mai pot pleca la şcoală decât însoţiţi de cel puţin un adult, cât despre ieşirea din casă după căderea serii nici nu mai poate fi vorba: este o aventură pe cât de riscantă, pe atât de imposibilă. O speranţă - e drept, destul de slabă, dar totuşi o speranţă - pentru locuitorii acestor blocuri este un proiect prin care Primăria doreşte să amenajeze un drum de acces care să ocolească „barăcile", unind blocurile direct cu şoseaua M.I. Dobrogeanu. Deocamdată, reprezentanţii Primăriei spun că au existat discuţii cu proprietarul societăţii învecinate cu acest blocuri pentru ca, printr-un schimb de terenuri între Primărie şi unitatea comercială, să poată fi creat acest drum ocolitor prin curtea societăţii. Însă, acest drum, nu va rezolva zecile de alte probleme pe care românii din blocuri şi romii din „barăci" le au în încercarea de a coexista.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp