Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La un pas de moarte

ro

09 Nov, 2009 02:44 2358 Marime text
masina_descarcerare.jpgUn constănţean în vârstă de 22 de ani a scăpat ca prin minune, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a făcut praf într-o coliziune violentă, produsă sâmbătă noaptea, în centrul oraşului. Pompierii de la Descarcerare l-au recuperat cu răni uşoare dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

Potrivit lucrătorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", impactul s-a produs în cursul nopţii de sâmbătă, iar intervenţia le-a fost solicitată în jurul orei 23.15. Un echipaj al pompierilor de la Descarcerare s-a deplasat la locul accidentului, în intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga, pentru a acorda asistenţă victimelor. Ajunşi la faţa locului, militarii l-au găsit rănit pe Andrei Solcanu, în vârstă de 22 de ani, din Constanţa. Tânărul era încarcerat, pe locul şoferului, într-un Renault Megane, înmatriculat B8501PB, izbit într-un Seat Leon, înmatriculat CT 13 EBE. Victima a fost găsită în stare de conştienţă şi prezenta, aparent, doar răni uşoare. Pompierii au intervenit rapid pentru a-l recupera dintre fiarele contorsionate ale maşinii, iar în scurt timp, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean l-a preluat şi l-a transportat la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Cadrele medicale ale unităţii sanitare au luat pacientul în primire şi au început investigaţiile, în urma cărora s-a stabilit că acesta a suferit traumatisme minore, care nu îi pun viaţa în pericol. Medicii i-au acordat îngrijiri de specialitate şi i-au prescris tratament ambulatoriu, nefiind necesară internarea. Tânărul a scăpat ca prin urechile acului, deşi autoturismul implicat în accident a fost făcut praf din impact.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii