Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:47 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea brățărilor electronice, publicată în Monitorul Oficial! Când va intra in vigoare. Alte aspecte importante

ro

20 May, 2021 00:00 2054 Marime text
  • Monitorizarea electronică se aplică, în primă fază, în sistem pilot, (...) începând cu data de 1 martie 2022 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025.


În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515/18.V.2021, a fost publicată Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale. Prezenta lege reglementează înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului informatic de monitorizare electronică, denumit în continuare SIME.


Monitorizarea electronică se aplică, în primă fază, în sistem pilot, (...) începând cu data de 1 martie 2022 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025.
 

Principii ale monitorizării electronice

(1) Dispozitivul electronic de supraveghere se folosește astfel încât să nu îngrădească exercitarea dreptului la viața privată, mai mult decât este inerent naturii și conținutului procesului de monitorizare electronică, ori să nu provoace
intenționat daune sau suferințe fizice ori psihice persoanei supravegheate, altele decât cele inerente naturii și conținutului procesului de monitorizare electronică.
(2) În timpul monitorizării electronice este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel.
 

Reguli generale

În cadrul monitorizării electronice se pot utiliza dispozitive electronice de supraveghere mobile sau fixe.

Dispozitivele electronice de supraveghere mobile trebuie să asigure informarea persoanei supravegheate cu privire la emiterea unei alerte.

Persoana supravegheată este obligată să mențină dispozitivul electronic de supraveghere în stare de funcționare, potrivit instrucțiunilor tehnice primite.
Persoana protejată sau, după caz, reprezentantul legal este responsabil de menținerea dispozitivelor electronice de supraveghere în stare de funcționare, potrivit instrucțiunilor tehnice primite.

 

Montarea dispozitivelor electronice de supraveghere la persoana supravegheată

(1) Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanei supravegheate. Prin excepție, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe brațul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic
posibilă sau este contraindicată medical.


(2) Dispozitivele electronice de supraveghere fixe se montează în imobilul în care se execută măsura arestului la domiciliu sau în imobilul de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie.


Din rațiuni tehnice sau de securitate, dispozitivul electronic de supraveghere fix poate fi montat și în proximitatea imobilului.



(3) În scopul verificării cu operativitate de către organele competente a alertelor SIME, persoana supravegheată este supusă fotografierii, cu ocazia montării dispozitivului electronic de supraveghere. Fotografierea se face fără consimțământul persoanei.
 

Procedura în cazul alertei de depășire a perimetrului

(1) În situația generării unei alerte de depășire a perimetrului, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată:


a) să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu;
b) să contacteze telefonic organul de supraveghere și să urmeze instrucțiunile acestuia.
(2) Organele de ordine publică au obligația de a se deplasa în locația indicată cu ocazia primirii datelor de intervenție, pentru depistarea persoanei supravegheate.
(3) Organul de ordine publică care a depistat persoana supravegheată sau la care aceasta s-a prezentat are obligația de a întocmi un proces-verbal în acest sens.
 

Procedura în cazul alertei de apropiere

(1) În situația generării unei alerte de apropiere, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată:
a) să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu;
b) să contacteze telefonic organul de supraveghere și să urmeze instrucțiunile acestuia;
c) să se îndepărteze de persoana protejată.

(2) Organele de ordine publică au obligația de a se deplasa, de îndată, la imobilul unde locuiește persoana protejată sau, după caz, în locația indicată cu ocazia primirii datelor de intervenție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Propuneri de modificare a Codurilor penale
Brățări electronice ca sisteme de supraveghere în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii