Lenjerie intimă contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa
Lenjerie intimă contrafăcută, descoperită în Portul ConstanţaContainerul controlat ieri, sosise din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti şi era încărcat cu 16.800 articole lenjerie intimă pentru copii, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.
Bunurile descoperite, având imprimate însemnele unor mărci cunoscute, cu o valoare de aproximativ 120.000 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe numele administratorului societăţii comerciale, un cetăţean român domiciliat în localitatea Turnu Măgurele, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp