Liberalul Cupşa, învins de Poliţia Rutieră
Liberalul Cupşa, învins de Poliţia Rutieră
30 Nov, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2086
Marime text



Magistraţii Judecătoriei Medgidia au respins plângerea contravenţională fostului director al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, formulată împotriva procesului verbal seria CC nr. 3504975 întocmit de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, prin care i-a fost reţinut carnetul de conducere. Deşi contestaţia lui Cupşa a fost înregistrată iniţial pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa, sub numărul 29642/212/2009, în luna aprilie, magistraţii constănţeni au ajuns la concluzia că, de fapt, competenţa de judecare a cauzei ar aparţine Judecătoriei Medgidia. Pe cale de consecinţă, instanţa constănţeană a luat decizia de a declina competenţa de soluţionare a dosarului în favoarea instanţei de la Medgidia, după ce a stabilit că evenimentul în urma căruia liberalul a rămas fără carnet s-a petrecut pe raza de competenţă a Judecătoriei Medgidia. Lui Ovidiu Cupşa îi fusese reţinut permisul de conducere după ce acesta a fost depistat de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa rulând cu viteză peste cea legală. Totuşi, în urma analizării probelor aduse în apărare de liberal, magistraţii Judecătoriei Medgidia au ajuns la concluzia că plângerea lui Cupşa este nefondată şi că procesul verbal întocmit de poliţiştii de la Rutieră respectă prevederile legale, astfel că au respins solicitarea liberalului de a anula actul. Totuşi, pentru fostul director al CN ACN nu este totul pierdut, sentinţa Judecătoriei Medgidia putând fi atacată cu recurs, ce urmează să se judece la Tribunalul Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii