Litigiu sexual civil şi penal Dosarele lui Teodosie cu tânărul care-l acuză
Litigiu sexual civil şi penal: Dosarele lui Teodosie cu tânărul care-l acuzăMai exact, tânărul care i-a făcut plângere penală arhiepiscopului Tomisului l-a dat în judecată şi pe civil, solicitându-i suma de 300.000 de lei, într-un dosar ce are ca obiect „acţiune în răspundere delictuală". Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa, urmând ca primul termen de judecată să se desfăşoare la data de 29 mai, la completul C 29, prezidat de magistratul Iulia-Laura Opariuc-Dan. În acelaşi timp, cercetările în cauza penală continuă, aceasta fiind instrumentată, la acest moment, de anchetatorii constănţeni. Mai exact, dosarul format ca urmare a plângerii penale iniţiale a fost declinat spre competentă soluţionare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în prezent cauza aflându-se în atenţia procurorilor din cadrul Secţiei Maritime şi Fluviale, în urma repartizării aleatorii. Aşa cum au precizat de la bun început reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de întreţinere a unui raport sexual cu un minor. Totuşi, surse avizate susţin că, indiferent dacă au existat într-adevăr faptele reclamate, acestea s-au prescris de multă vreme, dat fiind că au trecut circa 15 ani de la consumarea presupusul act sexual reclamat. În alte cuvinte, chiar dacă s-ar stabili adevărul celor reclamante, şansele sunt zero ca cel reclamat să răspundă în faţa legii pentru acestea. Sens în care a fost deschis şi un proces civil, cu acelaşi obiect. De menţionat că de la bun început Arhiepiscopia Tomisului a respins toate acuzaţiile aduse de tânărul care l-a reclamat pe Teodosie. De altfel, unul dintre motivele pentru care acesta l-a dat în judecată pe latură civilă pe înaltul arhiereu a fost şi faptul că acesta l-ar fi „denigrat în mass media". Rămâne însă de văzut la ce concluzie vor ajunge autorităţile în această privinţă, atât procurorii, cărora li s-a cerut să investigheze aspectul penal al faptelor reclamate, cât şi judecătorii, cărora li s-a cerut să admită acordarea de daune morale pentru respectivele fapte.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp