Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:07 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE Oficialitățile constănțene, precizări importante despre alunecarea de teren din Cumpăna (VIDEO)

ro

22 Mar, 2023 14:39 1807 Marime text

Astăzi, 22 martie, la ora 14:40, în sala „Remus Opreanu“, au loc declarații de presă susținute de prefectul Silviu-Iulian Coșa și reprezentanți ai ISC Constanța, RAJA Constanța, respectiv ISU Dobrogea, legate de alunecarea de teren din Cumpăna.

Evenimentul integral poate fi urmărit aici 


Declarațiile au loc în urma unei ședințe CJSU, în care, pe ordinea de zi, este prevăzută informarea membrilor cu privire la situația actuală a alunecării de teren.  


Am convocat această ședință pentru că lucrările de consolidare au fost suspendate., a precizat prefectul Silviu Coșa.
 

 În anul 2022 lucrările de consolidarea au continuat iar acum sunt sistate. Vrem să găsim cele mai bune soluții pentru reluarea acestora pentru ca este vorba despre 97 de locuințe aflate în aria de siguranță. În momentul de față cam aceasta este situația malului de la Cumpăna. 

Cei care au făcut expertiza au precizat că malul este relativ stabilizat în momentul de față. Fondurile pentru sistemul de canalizare sunt în sarcina autorității locale. 

„În zona menționată UAT Cumpăna a fost realizat în 2011 un sistem de canalizare. Există un colector de canalizare pe strada Dunării, unde estimăm că se devarsă apa de la aproximativ 900 de imobile. Odată cu alunecarea malului acest colector a fost afectat, dar am încercat să îl consolidam cumva.” a precizat directorul tehnic. 

 

„Din cauza canalizării de pe strada Dunării lucrările nu pot avansa.

A fost efectuat un plan de acțiune prin care se urmăresc măsurile dispuse până la punerea în siguranță a cetățenilor.

Dacă nu va fi făcut un nou sistem de canalizare lucrările nu pot continua.”, aprecizat reprezentantul ISC. 


Amintim că, încă din luna mai a anului 2019, situaţia pe strada Dunării, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan Cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, era critică. Oamenii care locuiesc pe strada Dunării sunt disperaţi când se gândesc la ce li se poate întâmpla.



Iată ce declara atunci primarul Mariana Gâju:

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna au făcut un apel la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, care ar trebui să se ocupe de consolidarea falezei ce a luat-o la vale. „Nu putem sta nepăsători. Am făcut adrese către CN ACN Constanţa şi către Ministerul Transporturilor. Vedem că, la trei metri distanţă de porţile caselor, această stradă se surpă. Cândva, aici a fost un drum de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, care are piatră în la un metru jumătate în adâncime. Nu ştiu ce se întâmplă, dar acea piatră s-a fisurat. Am trimis mai multe adrese către CN APM Constanţa şi ni s-a răspuns că au fost luate măsuri pentru asigurarea malului stâng. Nu ştiu ce măsuri au fost luate, dar nu văd nici piatră adusă aici, nici stabilopozi, nimic din ceea ce se poate folosi la consolidarea malului.

Acum două săptămâni fisura era mult mai departe de casele oamenilor. Acum, iată, jumătate de strada chiar s-a lăsat. Ieri era la acelaşi nivel. Cel puţin 30 de gospodării sunt pe această stradă. Vom anunţa, din nou, Ministerul Transporturilor. Dar îmi este teamă ca această falie să nu cadă cu totul. Ferească Dumnezeu de o furtună cu 60 de litri de apă pe metrul pătrat. Noi nu avem ce face.

Nu avem utilaje, nu avem specialişti, constructori, materie primă“, a declarat la acea dată primarul Mariana Gâju.




 Citeşte şi: Situație gravă la Cumpăna, după furtuna de ieri seara O nouă fisură în taluzul afectat de alunecări de teren pe strada Dunării

Prefectul județului Constanța a dispus formarea unei comisii tehnice de evaluare a falezei din Cumpăna

Alertă la Cumpăna O stradă de pe malul Canalului s-a surpat. Case în pericol (galerie foto)

Situație critică pe strada Dunării din Cumpăna. Pământul a luat-o la vale. Imagini cutremurătoare (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii