Loje în Constanţa, Agigea şi Medgidia Unde găsim masonii din judeţ?
Loje în Constanţa, Agigea şi Medgidia: Unde găsim masonii din judeţ?


Râuri de cerneală au curs pe marginea subiectului masoneriei şi a francmasoneriei, neiniţiaţii crezând ba că ar avea de a face cu societăţi secrete ai căror membri practică cine ştie ce soiuri de ritualuri oculte, ba cu adevărate organizaţii criminale. Iar pentru a spulbera temerile legate de cine ştie ce activităţi oculte şi pentru a face dovada transparenţei pe care masoneria o reclamă în era „hi-tech", ZIUA de Constanţa vă prezintă adresele lojelor masonice constănţene, astfel cum apar ele pe site-urile de specialitate.
Astfel, conform informaţiilor afişate pe site-ul
airportprisoner.wordepress.com, se pare că sediile masonilor sunt
răspândite peste tot în Constanţa.
Foarte interesant, în timp ce unele loje au sedii pe cele mai importante
bulevarde din judeţ, unele dintre ele au sediul declarat la vilele din
Mamaia. Potrivit sursei citate, loja Sfântul Andrei, de pildă, are
sediul în Mamaia, la vila 25, în timp ce membrii asociaţiei Steaua
Dobrogei s-ar reuni pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu. La rândul lor,
membrii lojei Ovidiu şi-ar da întâlnire pe strada Dumbrava
Roşie, cei ai Farului Ospitalier pe strada Miron Costin, iar membrii
Steaua Sudului într-un imobil situat pe strada Spătar Preda Buzescu. În
ceea ce-i priveşte pe membrii lojei Marea Neagră, aceştia au sediul
în Agigea, pe strada Ion Corvin. Revenind la lojele cu sediul în
municipiul Constanţa, este de menţionat că membri asociaţiei Minerva au
sediul pe strada Partizanilor, iar cei din cadrul lojei Anghel Saligny
se reunesc la un imobil de pe strada Institutor Titorian. Pe strada
Unirii se întrunesc membrii asociaţiei Pitagora, dar şi Cavalerii de
Mangalia, la două sedii distincte. Nu este poate de trecut cu vederea
faptul
că Maeştrii Tomitani se regăsesc, conform sursei citate, în Policlinica
din Portul Constanţa. Membrii lojei Tomis îşi dau întâlnire pe aleea
Garofiţei, cei din cadrul Adonai se întâlnesc
într-un imobil situat pe strada Cuza Vodă, iar Demnitatea Pontică are
sediul pe bulevardul Tomis. Pe strada Delfinului se reunesc membrii
asociaţiei Colosseum, pe strada Soveja cei de la Glykon, iar pe strada
Pescarilor
membrii lojei Uzun Hasan. Loja Adoniram are sediul, conform
airportprisoner.wordpress.com, pe strada Crişanei. Nu în ultimul rând,
Cavalerii lui Mircea îşi dau întâlnire pe strada Republicii
în Medgidia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Killuminati 24 Mar, 2013 18:18 Toate spiritele decedate. Vorba lui Ion
- Partizanu 19 Oct, 2011 16:48 Traiasca legiunea si CAPITANU.
- ion 19 Oct, 2011 14:53 la cimitir sau puscarie nu merg?
- policlinica 19 Oct, 2011 08:10 pai policlinica din port este luata de carstocea,ce va mira ? iar pe vilele din mamaia au pus labele securistii lui ceausescu,ce va mira ?