Lucian Blaj, primarul suspendat al comunei Seimeni, rămâne în arest la domiciliu
Lucian Blaj, primarul suspendat al comunei Seimeni, rămâne în arest la domiciliu
03 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2303
Marime text
Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, ieri, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi de Lucian Blaj împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia, care a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de primarul suspendat al comunei Seimeni.
Decizia este definitivă.
Blaj este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, instigare la fals material şi intelectual. De asemenea, în cauză mai sunt cercetate în stare de libertate alte patru persoane, pentru comiterea mai multor infracţiuni de fals.
Reamintim că prefectul Ion Constantin a emis, în data de 1 februarie, ordinul prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Seimeni, Lucian Blaj. Acesta a avut în vedere decizia nr. 3/28.01.2016 a Judecătoriei Medgidia - Secţia Penală, prin care s-a dispus arestul la domiciliu pentru o durată de 30 de zile a gospodarului-şef. Conform Legii Administraţiei locale, mandatul unui primar se suspendă pe durata arestului.La finele anului trecut, mai mulţi poliţişti din cadrul Poliţiei Constanţa au efectuat, sub coordonarea unui procuror, o percheziţie la Primăria Seimeni. La scurt timp, Lucian Blaj ne-a declarat că „totul a plecat de la o sesizare“. „Au făcut o percheziţie și au plecat. Nu a fost luat niciun document. Au controlat câteva hotărâri de consiliu. Vom vedea mai târziu ce va fi“, a spus Blaj, în decembrie 2015.
Citeşte şi
Lucian Blaj, suspendat de prefectul Constanţei - Marian Iordache preia atribuţiile de primar al comunei Seimeni (documente)
Seimeni ar putea rămâne fără primar. Lucian Blaj, încătuşat şi dus la arestare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii