Luminiţa Zglimbea a anulat mandatul de arestare a prim-procurorului Constantin Balaban

03 Apr, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2703
Marime text
Judecătoarea Luminiţa Zglimbea, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a anulat mandatul de arestare preventivă emis de Adina Adriana Radu, din Curtea de Apel Bucureşti, pe numele lui Constantin Balaban, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin. Pe cale de consecinţă, Balaban a fost pus în libertate, magistratul fiind plasat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi de libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte, respectiv Poliţia Oraşului Măcin, judeţul Tulcea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Mai mult decât atât, Balaban nu trebuie să depăşească limita teritorială a statului român fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi, martori şi experţi în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 11/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, direct sau indirect, pe nicio cale.
Amintim că Balaban este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru: efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii, în formă continuată (şapte acte materiale), şantaj, luare de mită şi favorizarea făptuitorului. În cauză este cercetată, tot sub control judiciar, şi Alexandrina Jijileanu, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la infracţiunea de dare de mită, complicitate la infracţiunea de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi favorizarea făptuitorului.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, Constantin Balaban, reţinut de DNA
Flagrant
Afaceristul Viorel Dărăban, condamnat de Curtea Supremă

Citeşte şi
Procurorii Anticorupţie au dat de „semnul fiarei“ în declaraţia prim-procurorului Constantin Balaban (documente)Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, Constantin Balaban, reţinut de DNA
Flagrant
Afaceristul Viorel Dărăban, condamnat de Curtea Supremă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii