Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:23 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistratii de la Curtea de Apel trebuie sa faca lumina in dosarul "greci stupefiante"

ro

10 Jan, 2005 00:00 836 Marime text
Dosarul in care inculpati sunt mai multi cetateni greci si patru cetateni romani, trimisi in fata instantei pentru consum, detinere si trafic de droguri inca se afla pe rolul instantelor constantene * Dupa un an de la pronuntarea sentintei, magistratii de la Curtea de Apel Constanta trebuie sa solutioneze apelul formulat impotriva sentintei prin care acestia au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea * O parte a acestora au primit pedepse cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei * In schimb, doi dintre ei s-au procopsit cu cate sapte ani de inchisoare * Sentinta prin care Culet a fost condamnat la sapte ani de inchisoare a ridicat destul de multe semne de intrebare, tinand cont ca mai multi martori dar si pionul principal din acest caz, Razvan Burnea, au depus marturie in favoarea sa * La un moment dat, in timpul procesului, suparat ca politistii nu si-au tinut promisiunile, Razvan Burnea a sustinut in fata completului de judecata ca tot ce a declarat la adresa lui Cristian Culet nu a fost decat o minciuna si ca acest lucru i-a fost sugerat de catre politistiDupa un an de zile de la pronuntarea sentintei in dosarul in care inculpati sunt mai multi cetateni greci si patru cetateni romani, condamnati pentru detinere, consum si trafic de droguri, magistratii de la Curtea de Apel Constanta trebuie sa solutioneze apelul formulat de catre inculpati impotriva sentintei magistratilor de la Tribunalul Constanta. In speta, este vorba despre dosarul inculpatilor Daniel Petrescu, Razvan Burnea, Panagiotis Anitsis, Konstantinos Bakloris, Ilios Spyropoulos, Angelos Ploumpis, Mari Cristos Tsantilogiannis, Higeea Trica si Cristian Culet trimisi in judecata in urma cu aproximativ doi ani, sub acuzatia de trafic, detinere si consum de droguri. La timpul respectiv, anchetatorii au facut arestari spectaculoase, singurul care a scapat de arestul Politiei fiind Daniel Petrescu. Dupa cinci zile de la aceste arestari, anchetatorii l-au bagat la zdup si pe Cristian Culet, semn ca impotriva acestuia, nu prea existau probe ca ar fi implicat in asa zisul trafic de droguri, dar ca se dorea totusi ca acesta sa ajunga la mana politistilor. Arestarea grupului infractional a facut multa valva la timpul respectiv, deoarece, in opinia politistilor, aceasta era una dintre cele mai impresionante retele de consumatori si traficanti de droguri. Numai ca, in momentul in care cazul a ajuns pe masa judecatorilor de la Tribunal, asa zisele probe ale politistilor au cam inceput sa se clatine, aratand a inscenare. Cel putin la adresa inculpatului Cristian Culet. In urma audierilor la instanta de fond, avea sa reiasa ca politistii l-au bagat la zdup pe Culet, nevinovat. Si asta nu o spunem noi ci, chiar cei care sunt implicati in proces si care au declarat judecatorilor ca s-a incercat manipularea lor.

Declaratiile martorilor nu au fost luate in seama de prima instanta

Atunci cand a fost audiat, unul dintre inculpati, Anitsis Panagiotis, a sustinut ca politistii de la Crima Organizata i-au propus sa fie inregistrat pe caseta si sa afirme despre Cristian Culet ca este traficant de droguri, promitandu-i in schimb libertatea. Conform acelorasi declaratii care au fost consemnate la dosar de catre grefierul de sedinta, chiar daca a fost supus la astfel de presiuni, tanarul a spus ca nu a declarat un astfel de lucru, mai ales ca nici macar nu-l cunostea pe Culet. La fel au lasat sa se inteleaga si alti doi martori care au fost audiati de judecatori. Catalin Branzei, unul dintre martori, a declarat ca l-a cunoscut pe Razvan Burnea in arestul IPJ. "Ma aflam arestat preventiv sub acuzatia de conducere fara permis pe drumurile publice, iar Burnea a fost repartizat in aceeasi camera cu mine. Atunci cand l-a adus a inceput sa discute cu mine, iar printre altele mi-a spus ca face parte dintr-o retea de traficanti de droguri care este condusa de un anume Schiopu. De asemenea, Burnea spunea ca este prieten bun cu cei de la Crima Organizata si ca a primit indicatii de la acestia sa-l acuze pe Cristian Culet ca fiind traficant de droguri si in scurt timp va iesi din arest daca va face acest lucru" a declarat Branzei, lucru care a si fost consemnat in declaratia sa si poate fi verificat la dosarul cauzei. De asemenea, martorul a mai spus magistratilor ca Burnea era scos la ancheta in miezul noptii si venea a doua zi dimineata cand duhnea a bautura, spunand ca a baut whisky cu politistii. Intrebat de catre judecator unde l-a cunoscut pe Culet, acesta a spus ca tot in arestul Politiei deoarece la scurt timp a fost mutat chiar in camera unde se afla acesta. Un alt martor care a facut dezvaluiri senzatioanle este Eugen Dragoi si el fost coleg de camera cu Burnea la IPJ. Si acesta a afirmat ca Burnea se dadea mare cu prietenii lui de la Crima Organizata si ca de fiecare data cand urma sa aiba termen de judecata, cu o zi inainte era scos din arest iar cand se intorcea avea tigari si cafea. Totodata, Dragoi a mentionat ca Burnea i-a spus de mai multe ori ca politistii i-au promis ca o sa-l scoata din arest iar dupa eliberare o sa-l ia sa mai lucreze pentru ei. Toate aceste afirmatii se colaboreaza cu declaratia data de catre Razvan Burnea in timpul procesului. La un moment dat, dupa cateva luni de arest preventiv, suparat ca politistii de la Crima Organizata nu si-au tinut promisiunile, Burnea si-a schimbat toate declaratiile date pana atunci spunandu-le magistratilor ca Cristian Culet nu este implicat cu nimic in acest proces si nu face parte din nici o retea de traficanti de droguri. "Tot ce am declarat pana in prezent la adresa lui am facut-o la sugestia politistilor. In schimbul declaratiilor pe care le-am dat mi s-a promis ca voi fi liber si m-am hotarat sa spun acum adevarul pentru ca politistii nu s-au tinut de cuvant" a declarat la timpul respectiv, Burnea. Cu toate acestea, se pare ca magistratii nu au tinut cont de declaratiile martorilor iar in cele din urma, Cristian Culet a fost condamnat la sapte ani de inchisoare, motiv pentru care a si atacat sentinta magistratilor la instanta superioara. Ramane de vazut ce se va intampla in acest dosar care treneaza pe rolul instantelor de ani de zile si daca in cele din urma se va face lumina in acest caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii