Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistratii de la Tribunal au facut dreptate tinerei Alexandra Sacalov

ro

16 Sep, 2004 00:00 3062 Marime text

Cazul Alexandrei Sacalov care, in baza unor acte false, a pierdut un proces civil a facut obiectul unei anchete jurnalistice publicate in cotidianul nostru * In speta, este vorba despre o actiune prin care fata solicita obligarea tatalui sau, Gica Sacalov, la plata unei pensii de intretinere pe care acesta refuza sa i-o acorde de bunavoie * Dosarul cu pricina a ajuns in recurs pe masa magistratilor de la Tribunal, iar experienta profesionala a acestora si-a spus cuvantul

Demersul jurnalistic al redactorilor nostri in ceea ce priveste un dosar care se afla pe rolul instantei civile a avut rezultatul scontat. Judecatorii de la Tribunalul Constanta, sectia civila, au solutionat, ieri, recursul formulat de catre Alexandra Sacalov impotriva sentintei dispuse de magistratii de la Judecatoria Constanta prin care-i fusese respinsa actiunea prin care solicita obligarea tatalui sau la plata unei pensii de intretinere. La sfarsitul lunii iulie, cotidianul nostru a publicat o ancheta in care se relata faptul ca o tanara olimpica este pe cale de a nu-si putea continua studiile superioare deoarece, pe baza unor acte false, magistratii de la Judecatoria Constanta au respins cererea prin care fata solicita obligarea tatalui sau de a-i plati pensie de intretinere. Alexandra Sacalov este absolventa a Liceului Teoretic "George Calinescu" din Constanta, specializarea filologie bilingva spaniola, si in iunie 2003 a obtinut diploma de bacalaureat cu media 8,67. Pe parcursul anilor de liceu, fata, care de mica a avut-o alaturi doar pe mama sa, a participat la mai multe olimpiade scolare si de fiecare data a obtinut rezultate remarcabile. In toamna anului trecut, tanara s-a inscris la Facultatea "Spiru Haret" din Bucuresti, specializarea limba si literatura straina (spaniola si engleza), cursuri de zi. Si aici rezultatele muncii sale nu au intarziat sa apara deoarece Alexandra a obtinut o bursa in Spania.

Obligatiile parintesti, un ghimpe in coasta

Anul trecut, Alexandra Sacalov l-a actionat in instanta pe tatal sau, Gica Sacalov, pentru ca magistratii sa-l oblige la plata pensiei alimentare. In expunerea situatiei de fapt, fata arata ca prin hotararea de divort a parintilor sai paratul a fost obligat la plata pensiei de intretinere pana la majoratul sau. Desi in prezent fata este majora, aceasta se afla in continuarea studiilor, deci, potrivit legii, tatal sau poate fi obligat la plata unei pensii de intretinere. Tanara preciza in actiunea sa ca nu are alte surse de venit si ca deoarece frecventeaza cursurile unei facultati la zi se afla in imposibilitatea de a munci. In sustinerea actiunii, Alexandra Sacalov a depus la dosar copie dupa certificatul sau de nastere, dupa actul de identitate, adeverinta ca este studenta in anul universitar 2003-2004 la cursuri de zi si diploma de bacalaureat. De cealalta parte, in momentul in care tatal sau - care, in mod normal, are obligatia de a participa la intretinerea propriului sau copil - s-a trezit cu citatia la usa, nu a stat prea mult pe ganduri si a depus o intampinare prin care solicita ca actiunea fetei sa fie respinsa. In apararea sa, Gica Sacalov sustine ca fata nu urmeaza cursurile de zi ale facultatii indicate, ci cursuri la fara frecventa. Cu alte cuvinte, acesta se lega de faptul ca fata ar putea sa se intretina singura. Mai mult, Sacalov-tatal le mai aducea magistratilor si un alt motiv pentru a scapa de obligatiile parintesti, respectiv faptul ca ar fi bolnav, fiind suferind de hepatita cronica virala C, stadiul IV, depunand la dosar si un set de acte medicale care sa confirme boala sa.

Sentinta in baza unor acte false

Dupa ce dosarul a ajuns pe rolul instantei, in cele din urma, magistratii de la Judecatoria Constanta au respins cererea formulata de fata, considerand-o nefondata. Desi din adeverinta depusa de Gica Sacalov se putea observa foarte usor ca nu este conforma cu realitatea si ca documentul este un fals, judecatorii au luat-o in calcul, ba chiar i-au dat dreptate paratului. In documentul respectiv se mentioneaza ca Alexandra Sacalov este inscrisa in anul universitar 2002-2003 in anul I de studii la cursuri fara frecventa. Asa cum a reiesit din investigatiile efectuate de catre reporterii nostri, in anul 2002-2003, Alexandra Sacalov a fost eleva in clasa a XII-a E a Liceului "George Calinescu" din Constanta. Mai mult, lucru pe care puteau sa-l observe si magistratii de la Judecatorie, din copia diplomei de bacalaureat depusa la dosarul cauzei reiese ca fata a sustinut bacalaureatul in sesiunea iunie 2003. Deci, nu putea sa fie si eleva la un liceu, si studenta la o facultate in acelasi timp.

Familia Sacalov sare la "gatul" jurnalistilor

La vreo doua saptamani dupa publicarea anchetei in cotidianul nostru, suparati probabil ca le vom strica "jocurile", la sediul redactiei s-au prezentat cu o falca in cer si una in pamant Gica Sacalov si actuala lui sotie. Desi cel indreptatit sa se justifice ar fi fost tatal fetei, cea care efectiv tipa la redactorii nostri era sotia acestuia. Probabil stia ea ce stia, si era suparata ca ar fi putut sa scada bugetul familiei daca Sacalov ar fi fost obligat sa plateasca pensie de intretinere copilului din prima casatorie. Dupa ce, initial, cei doi au incercat sa ne convinga ca au vrut de mai multe ori sa ia legatura cu Alexandra Sacalov si sa o ajute, comportamentul acestora demonstra contrariul. Mai mult, tinand cont ca si actuala sotie a lui Gica Sacalov are un copil dintr-o casatorie anterioara, destul de surprinzator pentru noi, la un moment dat, aceasta a inceput sa spuna lucruri destul de urate despre fata lui Sacalov, ceea ce ne-a intarit si mai mult convingerea ca povestea cu "am vrut sa o ajutam" este doar o piesa de teatru.

Experienta magistratilor de la Tribunal si-a spus cuvantul

Pentru a se face dreptate in acest caz, fata a atacat sentinta cu recurs, insa timp de aproape un an dosarul a stat blocat la Inalta Curte de Justitie si Casatie, care ar fi trebuit sa solutioneze aceasta cale de atac. Datorita noilor prevederi, care stabilesc ca in astfel de cazuri recursurile vor fi solutionate de Tribunal, dupa publicarea anchetei noastre, dosarul apare instantaneu din nou la Tribunalul Constanta si se stabileste urgent un termen de judecata. Ieri, completul de judecata format din trei magistrati a solutionat calea de atac. Desi Gica Sacalov ar fi avut ocazia sa-si vada fiica, asa cum sustinea, acesta nu s-a deranjat sa vina la proces. In cadrul sedintei de judecata, initial, avocatul care l-a reprezentat pe Gica Sacalov a incercat o manevra avocateasca de tergiversare a procesului si a solicitat suspendarea cauzei, insa judecatorii au respins-o. Mai mult, pentru a-l scapa pe Sacalov de obligatiile parintesti pe care le are fata de fiica sa din prima casatorie, avocatul sau a incercat, fara probe concrete, tot felul de tertipuri, care din fericire nu au stat in picioare in fata unui complet experimentat. De partea cealalta, avocatul Alexandrei Sacalov a demonstrat ca sentinta dispusa de Judecatorie nu este corecta si a prezentat si alte probe care arata ca tanara este studenta la cursuri de zi si trebuie sa beneficieze de o pensie de intretinere din partea tatalui sau. In urma deliberarilor, completul de judecata format din trei magistrati s-a pronuntat in acest dosar si a decis admiterea recursului, modificarea sentintei dispuse de Judecatorie si admiterea actiunii, motiv pentru care Alexandra Sacalov isi va primi de-acum inainte drepturile pe care tatal sau nu a binevoit sa i le ofere de bunavoie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • huaaaaaaa 06 Jun, 2010 03:57 nu va este rusine de bietul om.....ati furat amandoua de la oameni nevinovati...si tu si mai ales fita ... o sa ajungeti acolo unde va este locul... 2 zdrente de femei..numai dupa bani..huaaa
  • xxx 06 Jun, 2010 03:18 fata si mama sunt pe interes