Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistratul Drăguinea, în război cu CSM

ro

14 Sep, 2010 00:00 1036 Marime text

Lovitură după lovitură pentru judecătorul Doina Drăguinea, fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, până anul trecut. După ce Consiliul Superior al Magistraturii a decis excluderea sa din magistratură, ca urmare a gravelor abateri disciplinare săvârşite de aceasta, Doina Drăguinea a primit un nou semnal negativ de la centru.

Plenul CSM a hotărât respingerea ca inadmisibilă a plângerii prealabile formulate de Doina Drăguinea împotriva hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului prin care judecătoarea era suspendată din funcţie. Magistratul constănţean, în prezent detaşat la Tribunalul Bucureşti, a fost suspendat din funcţie conform procedurii, dat fiind că a atacat în recurs decizia CSM de excludere a sa din magistratură. Potrivit legii, judecătorul care declară recurs împotriva unei astfel de hotărâri a CSM este suspendat automat din funcţie, până la soluţionarea irevocabilă a recursului. Între timp, recursul declarat de Doina Drăguinea a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca acesta să fie analizat de Completul de 9 judecători a instanţei supreme, pe data de 27 septembrie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii