Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:02 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

ro

03 May, 2023 13:19 969 Marime text
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.
 
Potrivit unui comunicat al MAI, personalul structurilor operative a intervenit la 4.425 de evenimente, 2.758 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.667 circumscrise situațiilor de urgență. 
 
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 922 de posibile infracțiuni. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 53 de persoane.
 

„Totodată, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 142 de autori de infracțiuni și au constatat 9.424 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.
 
Tot în cursul zilei de ieri, au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 289 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 591 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool și 6 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
 
Pompierii au efectuat 37 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 68.100 de lei.
 
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, salvatorii au desfășurat 1.392 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 75 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor au fost salvate 7 persoane“ - au mai precizat reprezentanții MAI. 

 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 19 persoane aflate în situații de urgență.

 

„În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.405 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 130.641 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 318 fiind acordate în ultimele 24 de ore. 
 
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.045 de mijloace de transport și 79.106 de persoane, dintre care 7.126 de cetățeni ucraineni“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii