Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe percheziții privind infracțiunile silvice au fost efectuate în județul Bistrița-Năsăud

ro

03 Nov, 2021 12:20 1193 Marime text
  • În județul Bistrița-Năsăud au fost efectuate 25 de perchiziții la sediile unor operatori economici, la sediul unui ocol silvic și în locuințele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals intelectual și uz de fals.
 
În primele nouă luni ale anului curent, au fost efectuate 152.072 de controale, s-au contatat 5.176 de contravenții cu 10.276.553 lei amenzi aplicate, 20.694 mc material lemnos confiscat fizic și 11.369 mc material lemnos confiscat valoric.
 
Totodată, s-au constatat 3.741 infracțiuni pentru care s-au întocmit tot atâtea sesizări penale, valoarea prejudiciului din tăieri fără drept de arbori fiind de 31.949.987, lei pentru un volum de 68.098 mc de tăieri fără drept.
 
În continuare, vă redăm comunicatul oficial al Ministerului
 

„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean BN - Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, alături de inspectorii Gărzii Forestiere Cluj, sprijiniți de luptători de acțiuni speciale din cadrul mai multor inspectorate de poliție județene, precum și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție BN, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, efectuează 25 de percheziții, în județul Bistrița-Năsăud, la sediile unor operatori economici, la sediul unui ocol silvic și în locuințele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals intelectual și uz de fals.
 
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția de Ordine Publică și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
”Felicit echipele care acționează eficient în teritoriu și le mulțumesc atât colegilor din gărzile forestiere, cât și structurilor din cadrul #MAI, care ne oferă sprijinul necondiționat și eficient pentru combaterea criminalității din sectorul forestier. Ne-am asumat lupta împotriva tăierilor ilegale, iar destructurarea acestor rețele este esențială pentru atingerea obiectivelor. Anul acesta am operaționalizat noul SUMAL, care a devenit deja cel mai important instrument pentru prevenirea și identificarea ilegalităților silvice, iar rezultatele deja încep să se vadă. În același timp, în PNRR am prevăzut sume importante pentru continuarea digitalizării în sectorul silvic, astfel încât să închidem toate acele portițe pe care hoții de lemne încearcă să le utilizeze pentru eludarea legii”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
 
În primele 9 luni ale anului, Direcția Corp Control, Integritate și Anticorupție, prin structurile din subordine, Gărzile Forestiere, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, dar și personalul silvic cu atribuții de control din cadrul ocoalelor silvice de regim, au efectuat 152.072 de controale, constatând 5.176 de contravenții cu 10.276.553 lei amenzi aplicate, 20.694 mc material lemnos confiscat fizic și 11.369 mc material lemnos confiscat valoric.
 
De asemenea, s-au constatat 3.741 infracțiuni pentru care s-au întocmit tot atâtea sesizări penale, valoarea prejudiciului din tăieri fără drept de arbori fiind de 31.949.987, lei pentru un volum de 68.098 mc de tăieri fără drept.“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii