Mai multe persoane, printre care și un farmacist, trimise în judecată de procurorii DIICOT
Mai multe persoane, printre care și un farmacist, trimise în judecată de procurorii DIICOTPotrivit DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, în anul 2010, pe raza județului Cluj, a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat coordonat până în ianuarie 2018 și care a avut drept scop procurarea și trimiterea în străinătate de medicamente aflate sub control național, fără respectarea dispozițiilor legale.
„Liderul grupului infracțional organizat, profitând de împrejurarea că avea cunoștințe care activau în domeniul farmaceutic, a inițiat și organizat o întreagă structură care a evoluat și s-a dezvoltat în timp, prin intermediul căreia au fost exportate către destinatari din Statele Unite ale Americii și alte 29 de state din Europa (de exemplu: Marea Britanie, Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria) medicamente aflate sub control național.
Activitatea de punere în vânzare a substanţelor amintite a presupus o colaborarea cu farmaciile on line din străinătate, dar și crearea unor site-uri de vânzări on line, site-uri care, prin web design, sugerau că sunt farmacii on line“ - au mai precizta procurorii DIICOT.
În acest context, procurorii DIICOT menționează că, farmaciile on line au fost autorizate să funcționeze în România, abia în cursul anului 2019, când, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 444/2019, a fost prevăzută posibilitatea unităților farmaceutice să vândă și să elibereze on line numai medicamente care pot fi achiziționate fără prescripție medicală, fiind interzisă însă eliberarea și vânzarea medicamentelor care pot fi cumpărate doar în temeiul unei prescripții medicale.
Activitatea infracțională a grupului a presupus:
- un site care funcționa ca și o farmacie on line, configurat pentru a nu putea fi accesat din România, în vederea împiedicării descoperirii activității infracționale;
- colaborarea cu alte site-uri similare care aveau o bază de date cu clienți;
- colaborarea cu farmacii din țară care să furnizeze cantități considerabile de medicamente aflate sub control național, fără rețetele legale;
- diferite metode de plată, începând de la utilizarea sistemelor de transfer rapid de bani, plata cu cardul, transferuri bancare, până la plăți cu monede virtuale.
„Ca urmare a documentării activității infracționale a rezultat că, în perioada 2010 – 2018, a fost procurată și expediată în străinătate cantitatea totală de 8.437.208 comprimate (medicamente) care conțin substanțe care se regăsesc pe Tabelele Anexă la Legea nr.143/2000. De asemenea, în modalitatea expusă mai sus au fost expediate și medicamente care conțin substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive.
Sumele de bani obținute în această modalitate au fost supuse unui amplu proces de spălare, fiind înființată în acest scop o societate cu sediul într-un paradis fiscal. În total au fost supuse procesului de spălare a banilor sumele de aproximativ 5 milioane de dolari (USD) și 4 milioane de euro.
În ceea ce privește infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, s-a reținut că, o parte dintre inculpați, fără a deține un titlu de calificare în farmacie, au comercializat medicamente aflate sub control national.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii privind peste 50 de bunuri immobile, 13 vehicule, conturi bancare și sume de bani de peste 160.000 de lei și 40.000 de euro.
În vederea probării activității infracționale au fost utilizate instrumente de cooperare internațională cu autoritățile judicare din Statele Unite ale Americii și alte 29 de state din Europa.
Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Cluj.
Precizăm faptul că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp