Manastirea asediata

"Stilistii" considera ca sunt persecutati de Biserica Ortodoxa Romana si marginalizati de stat

La iesire din Lazu, aproape de drumul european Constanta-Mangalia, din 1998 a inceput sa se construiasca o manastire pe stil vechi * E un loc incantator, cu multe flori si pomisori * Doua biserici cu turle colorate, un corp de chilii, cateva animale si vreo doua hectare cultivate intregesc peisajul * Nimerim la Sfanta Liturghie, unde vreo 20 de credinciosi ordonati si cu frica lui Dumnezeu se inchina cu multa cucernicie * Parintele e foarte prevazator: "Cine v-a trimis la noi?", dar accepta pana la urma o discutie * Ortodocsii pe stil vechi respecta calendarul "neindreptat" si se considera Biserica cea Adevarata * Centrul lor spiritual este la Manastirea Slatioara, unde functioneaza si sediul Mitropolitului Vlasie * Stilistii nu sunt recunoscuti drept cult de catre stat si nu au nici o scoala teologica in Romania * Relatiile cu Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sunt destul de reci * Ba chiar stilistii vorbesc despre un complot al Bisericii impreuna cu statul pentru anihilarea lor, ce urmeaza a se implini: "Inca nu au intrat peste noi in manastiri" * Credinciosii pe stil vechi nu sunt de acord cu dialogul ecumenic cu crestinii de alte confesiuni, inclusiv cu Biserica Romano-Catolica * Senzatia generala e de biserica asediata, care se defineste numai prin raportare negativa la "ceilalti"

La iesire din Lazu, aproape de drumul european Constanta-Mangalia, pe platoul ce domina Canalul, a aparut o manastire. E pe stil vechi. Lucrarile au inceput de prin 1998, iar acum in curtea imprejmuita cu gard s-au itit turlele a doua bisericute, una albastra, care te duce cu gandul la bisericile lipovenesti, si una rosie. Pe poarta de lemn ce da in curtea larga, aproape trei hectare de teren, o cruce mare ne vesteste ca am intrat in lumea lui Dumnezeu. In dreapta drumului pasc impreuna o juninca si un cal. Cuprindem cu privirea tot locul. Doua bisericute, una mai mare si alta mai mica, un corp de chilii - camerele calugarilor -, cateva anexe. In stanga, un fanar. Terenul cultivat se invecineaza spre bisericute cu o zona generoasa in care calugarii au plantat copaci si multe flori. De toate culorile. In jur, totul miroase a flori si nici un zgomot nu tulbura pacea locului. Ne apropiem de biserica si un clopot sparge linistea. E slujba. Sfanta Liturghie.Pe interior, biserica e varuita in alb, ca o casa curata de tara. In general, atmosfera e rurala. Vreo 20 de credinciosi asezati disciplinat de o parte si de alta a culoarului de acces spre altar se inchina cu multa cucernicie. Unii dintre ei si-au lasat incaltarile la intrare si si-au pus in picioare totosi de lana. E un lucru pe care l-am mai intalnit si in alte biserici ale credinciosilor de stil vechi. In dreapta, la "pangar" - locul unde se vand lumanari si alte obiecte specifice - trei fetite de patru-cinci ani vorbesc in soapta. Credinciosii isi iau singuri lumanari si asaza banii intr-o caseta din lemn. Icoane cu gust, grecesti, dar si reprezentari jenante. Pe un perete gasim chiar flori de plastic asezate ca ornament, iar in stanga naosului un bufet de bucatarie colorat in graba cu vopsea alba. Slujeste un preot de pana in 30 de ani. Tipicul Sfintei Liturghii este la fel ca in bisericile ortodoxe. La strana, doi calugari ceva mai in varsta, cu barbi mari si incurcate, ii tin isonul. Se citeste Evanghelia Judecarii si Rastignirii lui Iisus. In Biserica nimeni nu clipeste. Toata lumea e in genunchi, femeile au toate baticurile trase pana la ochi. Nici o ispita nu tulbura momentul. Se termina Evanghelia, urmeaza celelalte momente ale slujbei. Un "frate" foarte tanar, cu un par galben deschis, ravasit, iese sa bata clopotul. Urca cu avant in clopotnita de lemn si trage cu nadejde. O data, de doua ori, de multe ori. Valea se umple de tanguirile clopotului greu. Ii raspunde sirena unui vapor de pe Canal. Doar suntem foarte aproape de ecluza. Credinciosii incep sa iasa, incet-incet. Doi barbati tineri stau de vorba cu insufletire in fata bisericii. Un altul rupe cu sfiala un ciorchine de struguri dintr-o bolta catarata pe un schelet din lemn, infipt in pamant chiar langa biserica. Sa mai imblanzeasca focul lunilor de vara. O pisica birmaneza miauna de zor, intinsa la soare, in timp ce puisorii ei se harjonesc intr-un rond de flori albastre.

"Cine v-a trimis?"

In sfarsit, iese si parintele. "Doriti sa scrieti un reportaj? Cine v-a trimis? Nu stiu cui ar folosi un reportaj despre noi. Probabil, nici noua si nici dumneavoastra. Parintele staret Pafnutie nu este aici, e la manastirea de la Medgidia. Iar eu slujesc, de fapt, acolo, dar astazi am facut schimb. Nu stiu ce as putea sa va spun eu". Pana la urma accepta si ne invita in biserica. E in continuare circumspect, de parca am vrea sa ii facem vreun rau. Stie multe despre manastire, caci legaturile sunt stranse. "Noi suntem ortodocsi. Ni se spune "de stil vechi" pentru ca noi respectam calendarul iulian. In anul 1924, atunci cand Biserica Ortodoxa Romana a adoptat calendarul nou, noi am ramas cu cel vechi. Noi suntem pastratorii credintei ortodoxe". Aflam ca biserica are hramul Izvorul Tamaduirii. In afara de parintele staret Pafnutie, la manastire mai sunt inca sapte calugari si "frati". Programul de slujbe este acelasi cu cel de la manastirile ortodoxe - adica aflate sub patronajul BOR. Vietuitorii manastirii se autogospodaresc, au cateva animale si ceva teren pe care il lucreaza. Sunt multumiti si se roaga la Dumnezeu sa ii tina sanatosi si in pace.

Catacombele ortodoxiei

Printre lumanari si cruciulite gasim si trei numere din revista editata de ortodocsii de stil vechi. Numele ei ne atrage atentia. "Catacombele ortodoxiei". Cel mai mare spatiu editorial e alocat materialelor de propaganda, criticilor BOR. Deschis sau mai voalat. Am senzatia ca se incearca definirea "cult" mai ales prin raportarea, negativa, la presupusele "greseli" ale Bisericii Ortodoxe Romane. Papa, catolicismul, miscarea ecumenica, dialogul cu credinciosii de alte confesiuni, totul era demonetizat in reviste. Revenim la discutie, iar parintele accepta, pana la urma, provocarea: "Atunci cand, in 1924, s-a trecut la noul calendar, sarindu-se peste 13 zile, noi am considerat ca nu este bine ca Biserica sa faca acest lucru si am refuzat". In fond, de aici a plecat totul, de la ideea ca Biserica ar comite un mare "pacat" daca ar introduce schimbarea de calendar, conectandu-se astfel realitatilor laice. Stilistii au ca organ de conducere Mitropolia de la Slatioara, condusa de Mitropolitul Vlasie. Ei nu au patriarhie, in schimb sunt in relatii de colaborare cu Patriarhia Ierusalimului. Nu sunt recunoscuti de statul roman drept cult si spun ca nu doresc acest lucru, pentru ca sunt ortodocsi. Ortodocsii pe stil vechi nu au scoli teologice. De nici un fel. "Nici nu este nevoie, pentru ca noi invatam in manastiri. La ce bun ca ortodocsii au scoli teologice, dar nu respecta ce invata acolo?! Nu ne-am putut dezvolta din cauza statului, care i-a ajutat pe ortodocsi", incearca parintele sa gaseasca o explicatie. Se schiteaza tot mai clar ideea complotului pus la cale de BOR impreuna cu statul pentru lichidarea celor care spun adevarul: "Inca nu au intrat peste noi in manastiri, dar vorbesc urat de noi si cauta sa ne discrediteze". Terminam discutia pe acest ton tensionat, lasandu-l pe Bunul Dumnezeu sa gestioneze astfel de lucruri. Cand am iesit din biserica, vedem ca soarele e aproape de turla. Ultimii credinciosi veniti la slujba au luat-o de mult spre casele lor. Calugarii, asezati pe vine, robotesc ceva fara convingere in spatele chiliilor. La iesirea pe poarta constatam cu surprindere - e drept, disimulata - ca asediatorii lipsesc. "Inca" nu s-a gandit nimeni sa intre peste "stilisti".