Mancare si sedere gratis Farul, dat in judecata de tulceni
Mancare si sedere gratis: Farul, dat in judecata de tulceniDosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub numărul 2049/327/2010, iar reclamant este SC Calypso SRL pentru Hotel Select, rolul de pârât revenindu-i LPF Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa. Potrivit directorului unităţii hoteliere, Aurel Cacencu, reprezentanţii clubului nu au achitat pentru două şederi din luna septembrie 2009, paguba ridicându-se la circa 7.700 de lei. „Au venit în septembrie, de două ori, când au jucat cu Delta şi cu Stejaru, dar nu au plătit atunci. Au zis că or să-mi dea banii. În luna decembrie, l-am sunat pe Nedelcu (n.r. Giani Nedelcu, patronul FC Farul) şi mi-a zis că nu are atunci, dar că urmează să primească bani. L-am aşteptat şi l-am înţeles foarte bine pe domnul Nedelcu, dar în ultimele zile nici nu mi-a mai răspuns la telefon şi nici banii nu i-am primit", a declarat Cacencu. Totodată, acesta a mai spus că paguba totală se ridică la circa 10.000 de lei, în care sunt incluse şi penalităţile, dar şi cheltuielile de judecată. La polul opus, Giani Nedelcu susţine că nu a fost sunat de Aurel Cacencu, dar a precizat că suma va fi achitată în cursul acestei săptămâni. De menţionat că, în proces, prima înfăţişare a fost fixată pe data de 10 mai, însă nu este exclus ca, până la data respectivă, litigiul să se fi stins, iar datoria să fi fost achitată către unitatea hotelieră tulceană.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp