Mangaliot cautat de spanioli pentru trafic de persoane

22 Jan, 2009 02:32
ZIUA de Constanta
1708
Marime text
Poliţiştii din
cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut un tânăr din Mangalia,
căutat de autorităţile din Valencia pentru comiterea infracţiunii de trafic de
fiinţe umane.
Din vara anului 2007 şi până în toamna anului 2008, Erol Memet, de 25 de ani, a transportat în Spania mai multe tinere. Din fericire, toate erau majore. Au mers acolo de bunăvoie, ştiind ce le aşteaptă. Produceau bani, iar sumele erau împărţite „frăţeşte". Nu se cunoaşte exact numărul tinerelor pe care Erol Memet le-a trecut peste graniţă. Însă, la un moment dat, una dintre ele i-a făcut plângere, probabil pentru că nu s-au mai înţeles la procente. Autorităţile din Valencia l-au pus sub supraveghere judecătorească, tânărul fiind obligat să se prezinte la control de două ori pe săptămână. Însă, Erol Memet a pornit spre România. Ca urmare, în data de 01.10.2008, Judecătoria de Instrucţie Carlet - Valencia a emis, pe numele său, un mandat european de arestare. Zece zile mai târziu, poliţiştii l-au ridicat din locuinţa sa din Mangalia. Ieri, tânărul a fost prezentat Curţii de Apel Constanţa, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Erol Memet urmează a fi returnat în Spania.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii