MApN supune consultării publice Metodologia privind reglementarea activităţilor de scufundare în România (document)

03 Aug, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1688
Marime text
Ministerul Apărării Naţionale supune consultării publice, precum şi consultării preliminare interinstituţionale proiectul privitor la Ordinul necesar aprobării metodologiei privind reglementarea activităţilor de scufundare în România.
Articolul 1 din Capitolul 1 - Dispoziţii generale arată că (1) „metodologia privind reglementarea activităţilor de scufundare în România cuprinde pregătirea, antrenarea, perfecţionarea pregătirii şi brevetarea scafandrilor, formarea şi atestarea personalului tehnic de asigurare a scufundărilor şi lucrărilor în imersiune, autorizarea şi inspectarea unităţilor care execută activităţi subacvatice cu scafandri, cercetarea ştiinţifică, de inginerie tehnologică şi medicală pentru realizarea mijloacelor tehnice şi perfecţionarea procedeelor de scufundare şi de lucru sub apă, verificarea periodică a scafandrilor brevetaţi, în vederea reconfirmării aptitudinilor, deprinderilor şi cunoştinţelor, formarea şi atestarea personalului medical de specialitate, potrivit legii“.
(2) Acest ordin este obligatoriu pentru toate activităţile cu acest profil. (3) Centrul de Scafandri (Unitatea Militară 02145 Constanţa) este structura de specialitate prin care Ministerul Apărării Naţionale îşi exercită atribuţiile în domeniul pregătirii, brevetării şi perfecţionării pregătirii scafandrilor, precum şi în domeniul autorizării şi inspectării activităţilor subacvatice.
(4) Metodologia privind reglementarea activităţilor de scufundare în România stabileşte modul de desfăşurare şi organizare a activităţilor de scufundare, de formare, pregătire şi clasificare a scafandrilor, de autorizare şi inspectare a tuturor activităţilor subacvatice cu scafandri, normele generale şi specifice de securitate şi sănătate în muncă şi modul de recunoaştere a calificărilor profesionale pentru ocupaţiile şi profesiile din grupa „Scafandri”, obţinute de către cetăţenii români şi străini în alte state, în vederea exercitării acestor profesii pe teritoriul României.
Articolul 2 prevede că „Centrul de Scafandri este structura de specialitate care, pe teritoriul României: a) execută brevetarea, atestarea şi calificarea pentru ocupaţiile şi profesiile din grupa „Scafandri”; b) pregăteşte, antrenează şi perfecţionează scafandri; c) formează şi atestă personalul tehnic de asigurare a scufundărilor şi lucrărilor în imersiune; d) autorizează şi inspectează unităţile care execută activităţi subacvatice cu scafandri şi în mediu hiperbar; e) execută cercetarea ştiinţifică, de inginerie tehnologică şi medicală pentru realizarea mijloacelor tehnice şi perfecţionarea procedeelor de scufundare şi de lucru sub apă; f) asigură verificarea periodică a scafandrilor în vederea reconfirmării competenţelor, deprinderilor şi cunoştinţelor; g) formează şi atestă personalul medical de specialitate, potrivit legii; h) recunoaşte calificările profesionale pentru ocupaţiile şi profesiile din Grupa „Scafandri”, obţinute de către cetăţenii români şi străini în ţările membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau în alte state, în vederea exercitării acestor profesii pe teritoriul României.
Potrivit articolului 10, tipul activităţii de scufundare este determinat de scopul şi obiectivul scufundării, de tipul de echipament/aparat de respirat folosit de către scafandri, de amestecul respirator utilizat şi de tipul lucrărilor subacvatice sau a activităţilor în mediul hiperbar executate.
Articolul 11 arată că „în funcţie de scopul şi obiectivul scufundării, activităţile de scufundare sunt împărţite în următoarele categorii:
a) scufundări pentru executarea de lucrări subacvatice;
b) scufundări pentru activităţi ştiinţifice;
c) scufundări pentru culegere/recoltare floră/faună subacvatică;
d) scufundări recreaţionale;
e) scufundări pentru operaţii militare;
f) scufundări pentru antrenament, reale sau simulate în simulatoare şi barocamere.
Articolul 12 prevede că (1) În funcţie de tipul de echipament/aparat de respirat folosit de scafandru, scufundările se clasifică în:
a) scufundări autonome;
b) scufundări cu alimentare de la suprafaţă;
c) scufundări cu alimentare de la suprafaţă cu turela deschisă sau închisă;
d) scufundări în saturaţie.
(2) În funcţie de tipul aparatului de respirat, scufundările autonome se împart în:
a) scufundări cu circuit deschis;
b) scufundări cu circuit semiînchis;
c) scufundări cu circuit închis.
De asemenea, articolul 13 arată că în funcţie de amestecul respirator utilizat de către scafandri, activităţile de scufundare sunt împărţite în:
a) scufundări cu aer;
b) scufundări cu oxigen pur;
c) scufundări cu amestecuri respiratorii sintetice.
Art. 14. - În cadrul activităţilor de scufundare, se pot executa următoarele lucrări subacvatice:
a) căutarea şi recuperarea de materiale, obiecte, floră/faună sau persoane în/din mediul acvatic;
b) lucrări mecanice, manual sau cu scule acţionate hidraulic, pneumatic sau electric;
c) culegerea şi înregistrarea de informaţii legate de obiective subacvatice, respectiv construcţii, instalaţii, ecosisteme, fundul apei etc.;
d) inspecţia corpurilor navelor sau a structurilor imerse;
e) curăţarea structurilor imerse;
f) verificarea tehnică a construcţiilor imersate, echipamentelor si instalaţiilor hidromecanice şi hidrotehnice;
g) verificarea, controlul şi decolmatarea structurilor imerse;
h) lucrări subacvatice de construcţii şi montaje;
i) înlocuirea şi amplasarea de cabluri, şine şi conducte cu trasee subacvatice;
j) înlăturarea unor obstacole, cu punere sau nu la uscat;
k) sudarea şi tăierea subacvatică;
l) controlul nedistructiv al structurilor imerse;
m) ranfluarea;
n) salvarea personalului din submarine, nave, autovehicule, aeronave avariate şi scufundate parţial sau total;
o) lucrări speciale cu explozivi;
p) etanşarea, izolarea grupurilor hidroenergetice, a barajelor, ecluzelor, etc.;
q) cercetarea şi arheologia subacvatică;
r) operaţiuni în scopuri militare.
Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail dgj@mapn.ro, în termen de zece de zile de la afişare.
Proiectul privitor la Ordinul necesar aprobării metodologiei privind reglementarea activităţilor de scufundare în România poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“.

Clasificarea activităţilor de scufundare

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii