Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marijuana de Techirghiol

ro

28 May, 2004 00:00 1892 Marime text

Arendasii s-au reprofilat pe cultivatul de canabis

Pe un teren de sase hectare, luat in arenda in urma cu cativa ani de catre societatea "64 Aur" SRL, s-a descoperit acum doua zile o gigantica plantatie de canabis * Iarba a fost, se pare, plantata intentionat, ea crescand pe randuri bine ordonate, ascunse de buruieni * Cantitatea este uriasa, iar valoarea de asemenea, numai 100 de grame de canabis fiind evaluate la 1500.000 de lei * Proprietarul terenului habar nu avea de existenta plantei, intrucat el i-a dat pamantul in arenda lui Marian Deliu Guteanu, care l-a lasat, intentionat sau nu, in paragina * Cei care au descoperit plantele halucinogene au anuntat miercuri Directia Agricola, insa functionarul obligat sa anunte Politia l-a informat si pe Guteanu * Joi dimineata, reprezentantii unei firme din Techirghiol au sesizat Biroul Antidrog * Oamenii legii au stabilit ca este vorba despre canabis si au declarat ca vor lua masurile legale care se impun, dar nu au asigurat paza terenului, astfel ca ieri orice persoana putea "recolta" linistit droguri * Desi este clar vorba despre o cultura care pare controlata, angajatii Directiei Agricole le-au declarat oamenilor ca planta a crescut singura, pentru ca pamantul nu fusese lucrat * Marian Deliu Guteanu a luat in arenda zeci de hectare de pamant, dar nu le-a lucrat, motiv pentru care proprietarii terenurilor vor sa se retraga * Oamenii spun ca omul se comporta tiranic, violent si are foarte multe relatii * Este foarte posibil ca plantele de canabis sa fi fost cultivate pe toate terenurile lasate in paragina chiar de Deliu Guteanu

Multi dintre locuitorii orasului Techirghiol care sunt proprietarii unor terenuri agricole au ales, in urma cu patru ani, sa dea aceste suprafete in arenda unor societati specializate in astfel de activitati. In acest sens s-au incheiat contracte, in urma carora arendasul se obliga sa cultive pamantul si sa plateasca proprietarului o cota parte. Din nefericire, realitatea a demonstrat ca unii dintre patronii unor astfel de firme se ocupa cu orice altceva numai cu respectarea prevederilor contractuale nu. Este vorba despre Marian Deliu Guteanu, administratorul firmei "64 Aur" SRL. Acesta a promis marea cu sarea, dar nu s-a tinut de cuvant, iar o mare parte din terenuri au fost lasate intentionat in paragina. Acest fapt pare inexplicabil, dar un incident produs in urma cu doua zile pare sa faca lumina in acest caz. Mare parte dintre proprietarii nemultumiti au vrut sa schimbe arendasul, dar Guteanu a reactionat violent, refuzand rezilierea si comportandu-se asemeni unui stapan de plantatie din secolul XIX. Comparatia este cu atat mai potrivita cu cat, miercuri, pe unul dintre terenurile date in arenda acestui om s-a descoperit o plantatie de canabis (canepa indiana), din care se produc droguri tip marijuana. Nemultumit de felul in care Guteanu isi indeplineste obligatiile contractuale, un localnic care este proprietarul a sase hectare de pamant s-a aratat dispus sa incheie un nou acord cu o alta societate agricola. Atat barbatul, cat si reprezentantii acestei a doua firme au avut insa parte de o surpriza uriasa in momentul in care au mers sa identifice suprafata de teren. Ei au descoperit un spatiu in paragina, unde printre buruienile crescute se afla cultivata o cantitate impresionanta de canabis. Cultura acestei plante, cresterea si recoltarea sa sunt strict interzise in Romania, din ea fiind extrase parti folosite la producerea drogurilor de tip marijuana. Oamenii au observat ca plantele erau crescute ordonat, fiind clar vorba despre o cultura controlata. Imediat, unul dintre cei care facusera descoperirea a sesizat Directia Agricola Constanta. O echipa de inspectori a sosit la fata locului si a confirmat ca este vorba despre canabis. Specialistii au recoltat probe si au plecat inapoi la Constanta. In loc sa anunte insa autoritatile, cineva din cadrul Directiei l-a informat pe Guteanu despre descoperire, intrebandu-l daca stie ceva. Aceasta contravine flagrant regulamentelor interne si legislatiei in vigoare. Administratorul firmei "64 Aur" s-a scuzat se pare, declarand ca nu stie absolut nimic despre aceasta situatie. Este curios totusi ca acesta s-a opus rezilierii contractelor de arenda din moment ce pare dezinteresat de culturile de pe aceste terenuri.

Politistii au aflat, in sfarsit, de campul cu droguri

Vazand ca nu se intampla nimic si nu se ia nici o masura, cineva a mers ieri dimineata la Biroul Antidrog, avand asupra sa o mostra luata de pe terenul cu pricina. Politistii au descins imediat la Techirghiol, unde au constatat ca aici se afla o cantitate de canabis atat de mare incat un traficant de droguri ar putea sa obtina din comercializare miliarde de lei. Trebuie mentionat faptul ca doar 100 de grame de canabis in stare pura se vinde cu 1500.000 de lei. S-a incheiat un proces-verbal de constatare, dupa care echipajul a parasit locul, lasand canabisul sa "stea linistit". Este curios si inexplicabil de ce in acest caz nu s-a luat masura pazei. Din aceasta cauza, orice dealer de droguri poate veni fara probleme sa-si recolteze marfa, narcomanii dobrogeni fiind linistiti ca vor avea dozele asigurate pentru urmatorii 20 de ani, mai ales ca vestea campului cu droguri se intinsese in tot orasul. La fata locului a fost ieri dimineata si inspectorul Paraschiva Bobe, din cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Aceasta le-a declarat oamenilor prezenti la teren ca este foarte posibil ca planta sa nu fi fost cultivata si sa fi crescut profitand de starea de paragina a terenului. Singura explicatie plauzibila ar fi aceea ca semintele de canepa indiana sa fi fost aduse de vant pe teren. Aceasta varianta insa nu prea pare plauzibila. Dupa cum au crescut, plantele par a fi fost aranjate pe mici randuri, si nu dezordonat, asa cum ar fi fost daca erau aduse de vant. Acum ramane de vazut ce masuri vor lua autoritatile in drept. Normal ar fi ca Marian Deliu Guteanu sa fie aspru pedepsit, bineinteles daca se va stabili ca el este cel care a coordonat cultivarea.

Un arendas care traieste in secolul trecut

Asa cum spuneam la inceputul materialului, in urma cu mai bine de doi ani, Marian Deliu Guteanu a luat in arenda, de la mai multi proprietari de pamant din orasul Techirghiol, peste 100 de hectare de teren agricol. S-au incheiat contracte prin care administratorul se obliga sa lucreze pamantul si sa ofere proprietarilor o cota parte. Obligatia nu a fost insa respectata, Guteanu lasand de multe ori terenurile in paragina sau refuzand sa dea cota pe care o promisese. Din acest motiv, oamenii au vrut sa rezilieze contractele de arenda, dar, asemenea unui stapan de plantatie din timpul Americii coloniale, Guteanu a refuzat. Orice adresa facuta de oameni la Primarie sau Politie s-a incheiat fara nici un rezultat pentru ca arendasul are pile si rude apropiate peste tot. El continua sa dispuna dupa bunul plac de terenul altuia, acestuia neramanandu-i decat anevoioasa cale a actiunii in justitie. Guteanu a intrat cu tractorul pe un pamant al carui proprietar dorea sa rezilieze contractul de arenda si a discuit intreaga suprafata. Mai multe persoane care locuiesc in Techirghiol ne-au declarat ca Guteanu este un tip violent, cu un comportament dictatorial. In urma cu cativa ani, el a pedepsit aspru un minor care furase niste legume de pe terenul sau. Copilul a fost legat cu o funie de masina arendasului si tarat cateva zeci de metri. Ancheta politistilor din Techirghiol a fost fara rezultat si individul a scapat fara nici o sanctiune.

Droguri de toate felurile

Intrucat drumul de acces la terenurile arendate este aproape impracticabil, aici ajung foarte rar localnici. Multi dintre proprietari habar nu au unde le sunt loturile si se multumesc sa primeasca toamna cativa saci cu porumb. Din aceasta cauza, Guteanu dispune cum vrea de terenuri. Daca ancheta demarata va stabili ca arendasul a cultivat intentionat canabisul, el este pasibil de ani grei de inchisoare. De asemenea, este foarte posibil ca multe alte terenuri administrate de Marian Deliu Guteanu, si care au fost lasate in paragina, sa fie pline cu canabis. Trebuie spus ca in apropierea celor sase hectare de pamant identificate deja se afla in abundenta maci, dar nu se stie cu siguranta inca daca este vorba despre o plantatie de mac opiaceu din care se extrage, prin procedee foarte simple, opiul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii