Martorii din procesul doctorului Caraiani nu se prezinta la Tribunal
Martorii din procesul doctorului Caraiani nu se prezinta la Tribunal
25 Nov, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
908
Marime text
Dosarul care-l are ca inculpat pe doctorul Nicolae Caraiani, in varsta de 70 de ani, s-a aflat, ieri, pe rolul Tribunalului Constanta. Cu toate acestea, cercetarile judecatoresti din acest dosar nu au putut fi continuate pentru ca martorii citati nu s-au prezentat la instanta. Datorita acestui motiv, magistratii au acordat un nou termen pentru data de 15 decembrie. Nicolae Caraiani a fost trimis in fata instantei de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta sub acuzatia de luare de mita. Conform anchetatorilor, doctorul a efectuat o interventie chirurgicala lui Mircea Marcus cerandu-i in schimb trei milioane de lei, suma pe care, dupa cum sustine, i-a si dat-o. La scurt timp, pacientul s-a prezentat la control, iar in urma consultului, Caraiani i-a spus ca mai este nevoie de o alta operatie. Asa cum sustine pacientul, de aceasta data, pentru efectuarea interventiei chirurgicale, doctorul Caraiani a solicitat inca doua milioane de lei. Suparat din cale afara de tupeul doctorului, barbatul s-a dus si l-a denuntat procurorilor care s-au apucat de treaba. In cursul zilei de 9 februarie, dupa ce in prealabil au insemnat banii cu cuvantul "mita", procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au realizat flagrantul. In urma acestei actiuni, Nicolae Caraiani a fost prins in timp ce primea doua milioane de lei de la Mircea Marcus, iar ulterior a fost trimis in judecata.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii