Masinile de epoca de la "Raidul Marii Negre" au facut furori la Mangalia
Masinile de epoca de la "Raidul Marii Negre" au facut furori la Mangalia
24 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1950
Marime text
Unele dintre cele mai frumoase autoturisme de epoca din tara au participat, vineri, 23 mai, de la ora 14.30, in Portul Turistic Mangalia, la "Raidul Marii Negre Euroins" 2008, efectuat pe traseul Bucuresti-Balcic. Treizeci de autoturisme vechi, de la Chevrolet Impala Convertible si Triumph Spitfire 1500 si pana la Dacii 1300, au fost admirate, timp de o ora, de turistii si locuitorii Mangaliei, inainte ca inedita caravana sa plece spre granita cu Bulgaria.
Evenimentul a constituit un preambul al Regatei Internationale de Yachting offshore, de 45 de kilometri, care va avea loc, in perioada 28 - 29 mai, pe traseul Mangalia - Balcic. "Am autoturismul din 1984, dar el este fabricat in 1965", afirma Mihai Mezincescu, din Ploiesti, mandrul posesor al unui Triumph Spitfire 1500. "Intretinerea masinii este destul de costisitoare, pentru ca piesele trebuie schimbate o data la cel mult doi ani. Mai greu mi-a fost pe timpul lui Ceausescu, pentru ca, pe atunci, nu gaseam decat foarte greu piese de schimb".
Un Impala Convertible din 1960 a fost cea mai admirata masina de epoca de la Mangalia. Rosie, americana, de 3.900 cmc, aproape dubla ca lungime fata de orice alta masina din prezent, Chevroletul a atras privirile tuturor celor prezenti, care au tinut sa se fotografieze cu splendidul exemplar. Proprietarul, plecat in cursa cu intreaga familie, este din Bucuresti si considera ca intretinerea masinii merita orice cheltuiala. "O fac din pasiune. Merg cu automobilul acesta cel mult 3.000 de kilometri pe an, pentru ca nu vreau sa imi bat joc de el", ne spune Florian, proprietarul Chevroletului Impala.
Masinile au plecat apoi catre Bulgaria, spre finalul cursei de la Balcic.
Scris de: {autor}Clara VALIMAREANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii