Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:23 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Master" si-a tepuit ani de-a randul studentii

ro

21 Jul, 2004 00:00 1499 Marime text

In sfarsit, institutia de invatamant "superior" a pierdut dreptul de a inscrie studenti

Universitatea administrata de fundatia "Master" a iesit de pe piata dupa ce, ani de-a randul, a tot cautat tertipuri de supravietuire * S-a asezat sub protectia Universitatii "Bioterra" din Bucuresti si apoi a Universitatii "Banatul" din Timisoara, sub pretextul de filiala in Constanta * Studentii care au platit sute de dolari pe an au fost jecmaniti in repetate randuri, prin tot soiul de manevre * Ultima: 25 de milioane de lei pentru licenta, plus doua milioane protocolul, dupa care absolventii vor primi diploma de subingineri zootehnisti, desi fusesera mintiti ca specializarea lor va fi "Inspectie si legislatie tehnico-economica, fitosanitara si veterinara" * In acest an, Universitatea "Master" nu mai are dreptul sa organizeze admitere

O data cu modificarea cadrului legislativ, tot mai multe universitati particulare si-au facut loc pe piata, ajungandu-se ca Romania sa ocupe un loc fruntas in Europa in ceea ce priveste numarul institutiilor de invatamant superior, fara ca acest lucru sa duca insa si la cresterea calitatii actului educational. In afara de cateva universitati particulare care le concureaza cu succes pe cele de stat, contribuind la un soi de emulatie, foarte multe institutii-fantoma de invatamant superior exista pe piata pentru a-si urmari exclusiv interesele financiare. Studentii care se aventureaza la una dintre ele risca sa piarda timp si bani, iar la sfarsit sa primeasca o hartie fara nici un fel de valoare. Unele dintre aceste universitati au incercat, ca solutie de compromis, sa devina un soi de filiale ale unor facultati din cadrul universitatilor acreditate, sau cel putin autorizate sa functioneze provizoriu.Asa-zisa Universitate "Master" este administrata de fundatia cu acelasi nume si functioneaza in incinta Institutului de Cercetare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Palas. Pentru sume cuprinse intre 200 si 350 de dolari pe an, in functie de specializare si forma de invatamant, studentii primesc in schimb cursuri plictisitoare, tinute de profesori care se plang de salariile de mizerie, un frig ingrozitor iarna si spatii de invatamant care se numesc, eufemistic, "laboratoare". Ca si alte universitati aflate in aceeasi situatie, "Master" a incercat sa isi faca rost de un "acoperis" legal. A reusit, printr-o asociere cu Universitatea "Bioterra" din Bucuresti, care avea specializari asemanatoare. Despre motivele "divortului" de "fratele" mai mare, Elena Barbut, vicepresedintele fundatiei, prefera sa nu spuna nimic, considerand ca este o "problema de interior". Universitatea "Bioterra" avea in acea vreme, ca si Fundatia "Master", printre specializarile oferite studentilor, sectia "Inspectie si legislatie tehnico-economica, fitosanitara si veterinara". Primul scandal de la "Master" a fost legat tocmai de aceasta sectie. In anul 2002, sefii fundatiei au incercat sa ii manevreze pe studentii specializarii sus-numite sa accepte sa isi prelungeasca studiile de la trei la cinci ani. Asta ar fi insemnat mai multi bani platiti si absolvirea studiilor cu o intarziere de doi ani. Pretextul folosit a fost ca, la Universitatea "Bioterra", cursurile pentru o specializare similara dureaza cinci ani. Conducerea fundatiei a invocat atunci si o hotarare a Ministerului Educatiei si Cercetarii. In cazul in care studentii nu ar fi fost de acord, ei ar fi trebuit sa astepte inca un an pana sa poata sustine examenul de diploma. In discutia pe care a purtat-o cu noi, vicepresedintele fundatiei, Elena Barbut, a infirmat acest zvon, pretinzand ca nu s-a pus niciodata problema ca studentii sa fie obligati sa studieze doi ani in plus. Apoi a incercat sa spuna ca aceasta ar fi fost propunerea a doi studenti de an terminal.

Scoala de forma

Al doilea scandal iscat la "Master" a fost legat de examenul de diploma din anul 2002, cand conducerea universitatii nu reusea, probabil, sa gaseasca angajamente sigure pentru o comisie de examinare recunoscuta. Pentru a se scuza, responsabilii de aceasta situatie au facut urmatoarea precizare, printr-un fax trimis redactiei: "Anul acesta exista prima serie de absolventi, dar in momentul finalizarii celui de-al doilea semestru al anului universitar 2001/2002 au fost declarati promovati doar 12 studenti (...). Numarul mic de studenti promovati nu permite organizarea examenului de absolvire in conditii legale in vara acestui an". Tot in 2002, absolventilor primului an al sectiei "Inspectie si legislatie tehnico-economica, fitosanitara si veterinara" li s-a comunicat ca vor face doi ani de studiu intr-unul singur, pentru care au scos din buzunar 600 de dolari. "In acest ultim an nu am facut nici pe departe toate cursurile pe care ar fi trebuit sa le parcurgem; a fost bataie de joc, nu ne-au dat cursuri scrise, iar la unele examene ne aduceau direct subiectele rezolvate sa le trecem pe foaie, caci nu puteau sa ne ceara ceea ce nu ne dadusera", ne-a declarat unul dintre absolventi.

Ultima lovitura

Surprizele au continuat cu examenul de licenta. Intre timp, Universitatea "Master" isi gasise un alt "protector", Universitatea "Banatul" din Timisoara. In spiritul invartelilor devenite traditionale la "Master", sefii universitatii s-au apucat de strans bani de la studenti, pentru examenul de licenta. Fiecare a trebuit sa plateasca aproape 25 de milioane lei, plus doua milioane pentru protocol! Ca urmare, o comisie formata din profesori ai Universitatii "Banatul" si-a facut aparitia pe litoral, a mancat, a baut, a facut plaja, a dat note maricele si a plecat. Au ramas studentii carora li s-a promis ca vor avea doua specializari. Una de la "Master", o hartie banala care nu valoreaza nici doi bani, pentru specializarea "Inspectie si legislatie tehnico-economica, fitosanitara si veterinara", si o diploma semnata de Universitatea "Banatul", pe care va scrie "subinginer zootehnist" (!), sau mai bine, dupa ideea uneia dintre mintile luminate din conducerea universitatii, "inginer zootehnist de colegiu". Chiar si pentru aceasta diploma, absolventii colegiului din anul 2003 inca mai asteapta sa se vada cu hartia in mana, caci, dupa toate "derapajele" sefilor universitatii, nu mai au incredere in nimic. Se pare ca, dupa toate aceste scandaluri, fundatiei "Master" i s-au cam inchis orizonturile. Daca in urma cu trei zile, prezentandu-ne drept candidati la examen, ni s-a spus sa mai asteptam, caci inca nu se primise "unda verde", dupa cum s-a exprimat secretara, ieri se stia ca Universitatea "Master" nu va mai organiza admitere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii