Masuri speciale de securizare in port
Masuri speciale de securizare in portPaza buna trece primejdia rea
Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime urgenteaza aplicarea noului Cod de Securitate ISPS in Portul Constanta * Masurile au fost impuse la nivel mondial de catre Organizatia Maritima Internationala * Conventia SOLAS a fost completata cu noi prevederi vizavi de modul de contracarare a atacurilor teroriste * Serviciile de securitate sunt asigurate atat la bordul navelor, cat si in porturi * CNAPMC are pregatiti deja 32 de agenti de securitate, fosti ofiteri de capitanie, subordonati Directiei Domenii
In cursul zilei de ieri, la sediul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA Constanta a avut loc o noua prezentare a unor firme interesate sa implementeze masurile de securitate in Portul Constanta, masuri impuse prin Codul de Securitate Maritima ISPS. Acest cod de securitate a fost conceput imediat dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii. Situatia generata de aceste evenimente a impus la nivel mondial luarea de masuri urgente in vederea contracararii unor eventuale asemenea atacuri teroriste. Pe planul transporturilor navale, Organizatia Maritima Internationala a adaugat un capitol special Conventiei SOLAS care priveste in mod expres salvarea si ocrotirea vietii umane pe mare. Capitolul adaugat conventiei respective face referire la proceduri standard cu aplicabilitate urgenta in doua mari sectoare, respectiv Securitatea Navelor si Securitatea Portuara. In vederea implementarii urgente a prevederilor Codului de Securitate ISPS, Ministerul Transporturilor a elaborat o metodologie specifica de aplicare a Codului la nivelul porturilor maritime romanesti. In cursul saptamanii trecute, Guvernul Romaniei a adoptat in sedinta Normele metodologice care urmeaza sa fie aplicate in practica imediat dupa publicarea acestora in Monitorul Oficial. Acest Cod trebuie sa fie transpus in practica pana cel tarziu la 1 iulie 2004. Directorul domenii din cadrul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta a declarat ca va trimite la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, catre Directia Generala de Transport Naval, lista societatilor care s-au oferit sa implementeze masurile Codului de Securitate Maritima in Portul Constanta. Ministerul Transporturilor va transmite conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca aceste societati, lista care va fi transmisa operatorilor portuari si celorlalti agenti economici din port. Pentru a se incadra in timpul ramas la dispozitie pana pe 1 iulie 2004, CNAPMC va face pasi rapizi pentru urgentarea aplicarilor acestor masuri de securitate. In scopul de a facilita aplicarea metodica a acestor norme fara erori in plan real, vor fi solicitate serviciile unui consultant general specialist in acest fel de situatii, care sa contribuie la aplicarea unitara si corecta a Codului ISPS. Primul pas care urmeaza a fi facut de responsabilii cu aplicarea Codului este reprezentat de evaluarea facilitatilor portuare ale agentilor economici, cel de-al doilea constand in intocmirea planurilor de securitate pe trei nivele (I, II, III). Apoi, operatorii portuari vor aplica masurile solicitate, o alta firma decat cea care a implementat masurile de securitate va efectua auditarea, iar in final Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta va acorda Certificatul de Autorizare acelor agenti economici care au respectat si au implementat masurile de securitate conform Codului ISPS. In cazul operatorilor care nu vor fi autorizati, navele vor fi redirectionate catre acele terminale (dane operative) care indeplinesc conditiile de securitate. Acelasi Cod ISPS impune o serie de masuri specifice si la bordul navelor comerciale. Astfel, pe fiecare vapor trebuie sa existe cate un ofiter responsabil cu securitatea. Ofiterul de securitate va lua legatura in porturi cu responsabilii de securitate ai operatorilor care efectueaza operarea navelor. In functie de gradul planului de securitate se iau imediat masurile standard impuse. Gradul planului de securitate depinde de mai multi factori, printre care se numara si ultimele porturi de escala a navelor respective, daca acele porturi sunt sau nu pe lista tarilor cu potential terorist. Operatorii portuari din Constanta au avut, in cursul zilei de ieri, o intalnire cu reprezentantii a trei firme specializate in consultanta privind sistemele de securitate si distribuitoare de echipamente speciale. Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta are deja organizat un serviciu de securitate, din care fac parte 32 de agenti selectati din randul fostilor angajati ai Autoritatii Navale Romane. Serviciul de securitate portuara din Constanta se afla in directa subordine a Directiei Domenii din cadrul CNAPMC.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp