Mazare merge la proces dupa Paste
Mazare merge la proces dupa Paste

După sărbătorile
pascale, Curtea de Apel Bucureşti va relua procesul în care primarul Radu
Mazăre este acuzat de fapte de corupţie.
Preşedintele
Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, primarul oraşului, Radu
Mazăre, dar şi celelalte 35 de persoane judecate alături de aceştia, se vor
prezenta în instanţa bucureşteană pe 22 aprilie, unde vor răspunde acuzaţiilor
aduse de procurorii anticorupţie. Cei 37 au fost trimişi în judecată de DNA
pentru restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren
intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia şi Năvodari, plajă şi faleză.
Terenurile despre care anchetatorii au stabilit că au provenit din săvârşirea
infracţiunilor au fost puse sub sechestru încă din 15 februarie 2008. Conform
procurorilor, prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro. Din această
sumă, 77,77 milioane reprezintă prejudiciul în dauna statului, iar 36,16
milioane de euro, prejudiciu în dauna Constanţei. Până la pronunţarea unei
sentinţe definitive în dosar, cei 37 de acuzaţi se bucură de prezumţia de
nevinovăţie. Totuşi, de când a ajuns dosarul la instanţă, în octombrie anul
trecut, şi până în prezent, cercetarea judecătorească nu a putut fi demarată.
Fie din cauze procedurale, fie din motive de sănătate, procesul a fost amânat
încontinuu şi nici măcar nu s-a dat citire actului de acuzare. În acest
context, este mai degrabă improbabil ca dosarul să se judece la termenul
viitor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp