Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:37 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Media day la Constanța UPDATE. Campanie de recrutare și selecție a soldaților/gradaților profesioniști (SGP) derulată în unitățile militare din mai multe garnizoane din țară (FOTO+VIDEO)

ro

26 Sep, 2023 10:48 1400 Marime text

UPDATE 6 


A fost admis și al doilea candidat.

UPDATE 5 

A fost admis. 

UPDATE 4

Intră primul candidat pe traseu.

UPDATE 3


În sală rămân doi candidați.  Vor intra doi câte doi. De asemenea, va fi și un martor.

UPDATE 2

Evenimentul continuă cu strigarea candidaților. Apoi vor începe probele.

UPDATE 1 

În cadrul evenimentului, are loc instruirea candidaților cu privire la parcurgerea traseului. 



În cadrul campaniei de recrutare și selecție a soldaților/gradaților profesioniști (SGP) derulată direct de către unitățile militare ale Armatei României, Statul Major al Apărării organizează, în data de 26 septembrie, media day în unități militare din garnizoanele București, Buzău, Caracal și Constanța în care se susțin probele sportive.
           
Începută în luna mai prin centrele militare zonale, județene și de sector, campania de recrutare și selecție pentru încadrarea posturilor vacante de soldați/gradați profesioniști pentru anul 2023 a fost extinsă, începând cu 1 septembrie, prin etapa de promovare, recrutare și selecție derulată direct de către unitățile militare. Activitățile de recrutare și selecție în acest format se desfășoară până la finalul lunii septembrie.
 
Evenimente Media day au loc în următoarele unități militare din:
 
- București - Batalionul 2 Infanterie Mecanizată (UM 01348 București), între orele 12.30-13.00 și Baza 90 Transport Aerian (UM 01961 București), între orele 10.00-11.00 
- Caracal - Batalionul 1 Instrucție (UM 01256 Caracal), între orele 8.30-9.30
-  Buzău - Divizia 2 Infanterie (UM 02470 Buzău),  între orele 10.00-11.00
- Constanța – Comandamentul Flotei (UM 02039 Constanța), între orele 10.30-11.30 
     
           
Extinderea campaniei are la bază programul-pilot efectuat pe acest subiect la Brigada 282 Blindată, în 2022, prin care s-a constatat că mesajele de angajare transmise de unitățile militare la nivel local au o probabilitate mai mare de a fi recepționate de comunitățile locale decât cele transmise prin canale centrale de comunicare.
           
În perioada 2021-2023, evoluția încadrării cu SGP prezintă o curbă descendentă, diminuarea nivelului de încadrare fiind de aprox. 13%. Pentru a ridica numărul de intrări a SGP în structura de forțe, în acest an, Statul Major al Apărării derulează două serii de instruire și una dintre cele mai ample campanii de angajare (prin care s-au scos la concurs, în total, 4.159 de posturi pentru anul 2023).
 
 
 

Dinamica de personal în structura de forțe
 
 Din punct de vedere al încadrării Armatei României, dacă luăm ca punct de referință anul 2019 (înainte de pandemie și de schimbarea semnificativă a situației regionale de securitate), constatăm că, în valoare absolută, pentru anul 2023, cifrele corespunzătoare încadrării cu ofițeri și maiștri militari sunt mai mari, iar la subofițeri și SGP se mențin aproximativ egale. Statul Major al Apărării urmărește menținerea vitalității instituționale prin cifre crescute de școlarizare și prin campaniile de angajare pentru posturile de SGP, care se situează la cele mai mari niveluri din ultimii 10 ani.
           
În perioada ianuarie-august 2023, numărul total de intrări în sistem a depășit numărul ieșirilor, după cum urmează:
-  au fost încadrate aprox. 3.800 de funcții (dintre care aprox. 700 ofițeri, 400 maiștri militari, 1.100 subofițeri, 1.000 SGP și 600 personal civil contractual). Toți militarii au fost numiți în funcții aflate la baza ierarhiei militare, în structurile prioritare, în special în unitățile care își consolidează capacitatea de luptă.
-  au ieșit din sistem aprox. 3.600 de persoane (dintre care 400 ofițeri, 250 maiștri militari, 800 subofițeri, 1.650 SGP și 500 personal civil contractual).
           
Între cauzele ieșirilor de personal se numără temerea privind posibilitatea modificării cadrului legislativ legat de pensionare (cu impact asupra militarilor aflați în partea superioară a carierei - personal cu experiență și expertiză, greu de înlocuit pe termen scurt și mediu), respectiv nivelul scăzut de salarizare al militarilor (cu impact asupra celor aflați în partea inferioară și medie a carierei).
           
Ieșirile militarilor au fost prin treceri în rezervă neplanificate prin demisie (37%), reducerea vârstei standard de pensionare (35%), clasări medicale (21%) și altele. Pe categorii de personal, constatăm că pentru ofițeri și maiștri militari/subofițeri, ieșirile au fost prin trecere în rezervă cu reducerea vârstei standard de pensionare (59%) și demisie (17%), alte ieșiri, în timp ce la SGP, ponderea cea mai mare a avut-o trecerea în rezervă prin demisie (55%).

 
Măsuri luate de MApN pentru atenuarea impactului ieșirilor și  sporirea încadrării
            
Între prioritățile Armatei României se numără și asigurarea cu personal înalt calificat, capabil să răspundă cerințelor operaționale ridicate ale mediului actual de securitate, inclusiv prin utilizarea de echipamente și tehnologie de generație nouă intrate în dotarea structurii de forțe sau aflate în diferite etape ale programelor de înzestrare. Armata, o instituție situată în ierarhia încrederii societății românești, urmărește să se mențină în rândul instituțiilor naționale cu cele mai ridicate standarde profesionale și cu o conduită de grup și la nivel individual adecvată nevoilor firești ale societății față de cei care poartă uniforma țării.

Atenuarea impactului ieșirilor și chiar sporirea încadrării se realizează prin  mărirea cifrei de școlarizare, campanii ample de recrutare și selecție pentru posturile de SGP și de militari rezerviști voluntari, respectiv trecerea SGP în corpul profesional al subofițerilor. În acest an aproximativ 700 de SGP au trecut în rândul subofițerilor.
           
Locurile scoase la concurs de instituțiile de învățământ militar au crescu semnificativ în ultimii ani. În 2023, în cele cinci colegii naționale militare sunt înscriși aprox. 2.800 de liceeni, în timp ce școlile militare de maiștri militari și subofițeri au o cifră de școlarizare de 2.000 elevi, iar instituțiile militare de învățământ superior au peste 3.500 studenți.
           
Totodată, în vederea îmbunătățirii nivelului de încadrare, s-a pus în aplicare „Planul de măsuri pentru retenția personalului”, având ca grupuri-țintă atât pe cei aflați în partea superioară a carierei (pentru diminuarea numărului trecerilor în rezervă cu reducerea vârstei standard de pensionare), cât și pe cei din partea inferioară și medie a carierei (pentru diminuarea numărului demisiilor). Între altele, planul cuprinde propuneri legislative în domeniul îmbunătățirii nivelului de salarizare (actualizarea soldei de grad; acordarea unor indemnizații/bonificații pentru păstrarea angajaților etc.) și măsuri de tip non-salarial (oportunități de dezvoltare profesională, decontarea cheltuielilor de transport, îmbunătățirea asistenței medicale, îmbunătățirea condițiilor de muncă etc.). Unele dintre măsuri au fost deja puse în aplicare, altele sunt în diferite faze de implementare. De asemenea, unele dintre măsuri sunt în competența MApN, altele implică modificarea/adoptarea unor acte normative (ex. Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Statutul cadrelor militare, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății etc.).

În ceea ce privește rezerviștii voluntari, odată cu majorarea remunerației, în perioada în care rezervistul voluntar nu participă la instruire sau misiuni, de la 10% la 30% din soldă, a crescut numărul celor care doresc să încheie contracte de rezerviști voluntari cu armata. În anul 2023 au fost bugetate un număr de 2.187 de locuri la nivel național. Până la această dată, au fost încadrate peste 1.700 de funcții.
 


Calitatea învățământului militar
        
Sistemul de învățământ militar este unul dintre cele mai performante la nivel național. Spre exemplificare, în urma centralizării rezultatelor obținute la examenul de Bacalaureat în 2023, în patru din cele cinci colegii naționale militare a fost înregistrată o rată de promovare de 100%, iar la cel de-al cincilea de 97,24%. Instituțiile militare de învățământ superior au cunoscut, în ultimii ani, o modernizare care le situează în topul instituțiilor de profil la nivel aliat. Foarte buna pregătire profesională a absolvenților învățământului superior militar face ca adesea firme din mediul civil să le ofere contracte atractive, inclusiv prin plata perioadei de școlarizare, ceea ce explică o mare parte a ieșirilor premature din sistem. În general, în colegiile militare și academiile categoriilor de forțe au fost ocupate toate locurile, în condiții de concurență. La școlile de maiștri militari și subofițeri (studii postliceale), numărul de candidați este superior numărului de locuri scoase la concurs, însă nu toți candidații reușesc să treacă de probele obligatorii, armata neputând face rabat la standardele fizice, psihice și medicale care trebuie îndeplinite pentru a asigura accesul în sistem. La această dată, sunt acoperite 76% din locurile scoase la concurs pentru studiile postliceale.
 
Cariera de militar – o alegere profesională și de viață
 
           
Venitul militarului este prevăzut de legiuitor, însă stabilitatea locului de muncă poate fi determinantă într-o decizie foarte importantă pentru opțiunea de viață pe care o reprezintă statutul de militar. Solidaritatea și coeziunea care se creează în mediul cazon se materializează în indicatorul calității vieții militarului. Cariera militară implică restricții de natură personală, dar și compensații specifice instituției.
           
Armata României beneficiază de un colectiv care, în ultimele două decenii, a crescut profesional, inclusiv prin participarea la misiuni reale în diferite teatre de operații. Peste 40.000 de militari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri și SGP) au experiența misiunilor și lucrului în diverse medii internaționale cu greutăți și sacrificii specifice, dar și cu recompense adecvate, inclusiv cele aferente statutului de veteran din teatrele de operații. În prezent, armata are aprox. 850 de militari dislocați în misiuni internaționale (contingente, respectiv misiuni individuale și posturi), în format rotațional, și va continua să fie prezentă acolo unde îi cer interesele statului român.
           
În condițiile concurenței acerbe de pe piața muncii și a salarizării mai puțin atractive – în special la baza carierei, indiferent de categoria de personal, Armata României se confruntă cu provocări în privința asigurării cu resurse umane. Chiar și în acest context, nivelul actual de încadrare asigură îndeplinirea misiunii sale fundamentale de apărare a teritoriului național, alături de aliați și parteneri. Este prioritar ca demersurile de adaptare legislativă să ofere cadrul normativ necesar procesului de consolidare a sistemului defensiv național, care este ancorat în cel mai puternic sistem defensiv existent, Alianța Nord-Atlantică.





Citește și:

Media Day, organizată astăzi la Poligonul Capu Midia, județul Constanța (galerie foto și video)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii