Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaj Ro Alert în județul Constanța după depistarea unei drone care a pătruns până în zona localității Cogealac

ro

19 Oct, 2024 11:38 1254 Marime text
Locuitorii din N-E a județului Constanța au fost avertizați noaptea trecută după depistarea țintei aeriene care a ajuns până în zona localității Cogealac. 

Potrivit ISu Constanța a fost emis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit MApN, sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea. 

  „Ca urmare a faptului că ținta detectată evolua pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, au fost activate, conform procedurilor, structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.
 
 Astfel, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.
 
Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 4.00, în zona Gura Portiței, oră la care Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din zona de  nord-est a județului Constanța“ - au mai precizat reprezentanții MApN. 


Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei, care a evoluat către localitatea Cogealac, jud. Constanța, adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național fiind de 19 km.
Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

 „ Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 4.30.
 
 Încetarea alertei aeriene a fost transmisă în jurul orei 5.10, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.
 
 Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, începând cu această dimineață, cercetări în zonă.  


 
 MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea“ - au mai menționat reprezentanții MApN.


Este al doilea incident din ultimele două zile de acest fel ce a avut loc pe raza județului Constanța. 

Citește și: 

O nouă alertă în județul Constanța! O dronă ar fi ajuns până în apropierea localității Cogealac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii