Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:24 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meteorologia romaneasca, la ceas aniversar

ro

15 Sep, 2004 00:00 722 Marime text
Zilele acestea se sarbatoresc 120 de ani de la infiintarea Serviciului Meteorologic in tara noastra. Infiintarea Serviciului Meteorologic in iulie 1884, prin decizia Departamentului Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, reprezinta inceputul unei activitati sistematice si unitare, care va oferi informatiile necesare pentru agricultura, transporturi, industrie, energetica, protectia mediului si altor domenii importante. Diversificarea cerintelor si cresterea numarului de utilizatori ai "timpului probabil" au determinat organizarea serviciului sinoptic de prevedere a timpului in 1925, apoi infiintarea centrelor regionale de prognoza. Astfel, primul Centru regional de prognoza si protectie a activitatilor aeronautice si marine s-a organizat la Constanta in 1936. In timp, meteorologia a fost recunoscuta, astfel ca astazi aceasta a beneficiat de o modernizare substantiala a serviciului de prognoza a vremii, care a permis instalarea unor echipamente performante de prelucrare si vizualizare a datelor meteorologice si a diverselor produse numerice obtinute din modele atmosferice. Performantele prognozelor meteo din ultimii ani au fost, in medie, de 80-85% pentru o anticipatie de pana la trei zile si de circa 65-70% pentru cele lunare. Cel mai important este faptul ca, de-a lungul timpului, activitatea meteorologica din Romania a fost recunoscuta pe plan international ca o contributie activa la efortul comun de investigare si supraveghere a mediului aerian, motiv pentru care meteorologii romani au fost chemati in forul coordonator al meteorologiei mondiale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii