Miercurea celor șapte întrebări adresate ministrului de Interne Marcel Vela. Cum poți să fii norocosul

22 Apr, 2020 03:00
ZIUA de Constanta
2873
Marime text
Aseară, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că va răspunde în fiecare zi de miercuri la şapte întrebări pe contul său de socializare.
"Întotdeauna am încurajat şi voi încuraja dialogul deschis şi liber, iar mai presus de acesta voi aprecia mereu relatările dumneavoastră din teritoriu, întrebările dar şi opiniile exprimate coerent indiferent dacă sunt pozitive sau negative. Critica a fost mereu un element care a dus către evoluţie şi tocmai din acest motiv îmi doresc să fiu mai aproape de părerile dumneavoastră. Astfel, în acest scop, mi-am propus ca în fiecare zi de miercuri, începând de mâine, să răspund întrebărilor venite pe contul meu public de social media", a scris Vela, marţi, pe Facebook.
El arată că miercuri dimineaţa printr-o postare va lansa invitaţia de a primi întrebări scrise.
"La şapte dintre aceste întrebări, alese în mod aleatoriu, voi răspunde printr-un material video la final de zi", afirmă ministrul de Interne.
Vela menţionează că le va răspunde doar persoanelor care folosesc un limbaj adecvat, lipsit de injurii şi celor care deţin un cont real de Facebook.
Sursa foto: Facebook/IOn Marcel Vela

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii