Miliardarii Constanţei au sărăcit
Miliardarii Constanţei au sărăcitTopul Forbes al celor mai bogaţi 500 de români ne arată cum miliardarii Constanţei au averi mai mici decât anii trecut.
Este adevărat, există şi fericiţi care au reuşit, în plină criză, să-şi mai bage în conturi câteva milioane de euro. Printre aceştia se află şi Gabriel-Valentin Comănescu, cel mai bogat dobrogean, dar şi constănţean, ocupant al locului 8 în Topul miliardarilor Forbes 2010. Cu afaceri în domenii precum extracţia de petrol şi gaze, foraj marin, platforme petroliere şi turism, numele lui Comănescu este legat de societăţi cum ar fi Grup Servicii Petroliere şi Vega Turism, proprietara Hotelului Vega din Mamaia. Din 2008 până acum, averea afaceristului a crescut cu aproximativ 250 de milioane de euro. În 2008, prima ediţie a Topului Forbes spunea că Gabriel-Valentin Comănescu, ocupant pe atunci al locului 49, are 180 - 200 de milioane de euro. În 2009, ajuns pe locul 10, afaceristul era fericitul deţinător a 420 de milioane, la care a mai adăugat, într-unul dintre cei mai grei ani ai economiei româneşti, încă 30 de milioane. Pe locul 48 îl găsim pe Corneliu Idu, cu o avere estimată la 115 milioane de euro. Cu afaceri în domeniul shipping-ului, Idu este printre cei care au... sărăcit: de la 250 - 270 de milioane de euro în 2008 (locul 35), la 130 de milioane în 2009 (locul 46) şi 115 milioane anul acesta. Familia Duşu se poate considera fericită: de fală printre câştigătorii anului. Ocupanţi ai locului 49 în Topul Forbes, verii Niculae şi Ion Duşu au o avere de 105 - 110 milioane de euro, care a crescut de la an la an: 40 - 45 milioane de euro (locul 203) în 2008 şi 75 - 80 milioane de euro (locul 78) în 2009. Tot printre cei care au pierdut bani se numără şi Adolf Bâclea, care şi-a făcut averea din transport maritim şi activităţi portuare.
Lazia şi Costea, în pierdere
Afaceristul de 59 de ani a fost poziţionat pe locul 60, cu o avere de 90 de milioane de euro, faţă de 130 - 140 de milioane cât avea în urmă cu doi ani. Ion Grecu de la Elcomex şi-a mărit considerabil averea în 2009. A ajuns să aibă 80 de milioane de euro şi să primească poziţia 63 în top, faţă de 20 - 30 de milioane şi locul 257 în 2009. Nu aceleaşi laude se pot aduce familiei Lazia, implicată, printre altele, în SC ARGOS SA. Cu o avuţie estimată la 48 - 50 de milioane de euro, Lucian Lazia & Co. au pierdut, din 2008 până acum, potrivit Topului Forbes, în jur de 25 de milioane de euro: 2008 - locul 120, 70 - 75 milioane de euro, 2009 - locul 100, 60 - 62 de milioane de euro. O altă familie care a pierdut bani pe timp de criză este Martin. Cu o avere estimată la 40 de milioane de euro, Martini, plasaţi pe locul 127, nu ies cu „gaură" mare. Numai un milion de euro faţă de anul trecut. Locul 149 este ocupat de Florin Cârstocea, implicat în hoteluri, platforme petroliere, imobiliare, import yachturi şi energie alternativă. În 2010, are 35 de milioane, după ce în anii trecuţi i se atribuise o avere de 70 - 72 milioane de euro (2008 - poziţia 125), respectiv 31 milioane de euro (2009 - poziţia 185).
Fostul arbitru Constantin Frăţilă se numără şi el printre fericiţii care au rămas cu ceva bănuţi în pungă, în ciuda crizei. Topul Forbes spune că boss-ul de la COMCM are 31 - 32 de milioane de euro, faţă de 90 - 95 de milioane de euro în 2008 şi 31 de milioane de euro anul trecut (locul 185). Ioan Precup de la Cardinal Motors şi familia sa au sărăcit cu 5 milioane de euro în 2009. Cu o avere estimată la 30 de milioane de euro, Precup ocupă locul 172 în top. Locul 209 este împărţit de Stere Samara şi Gheorghe Hagi, cu câte 25 de milioane de euro. Dacă primul nu a pierdut anul trecut decât vreo două milioane de euro, fostul fotbalist a sărăcit cu aproape zece milioane de euro. În 2008, Samara avea o avere estimată la 40 - 43 de milioane de euro, pe când Hagi era posesorul a 30 - 35 de milioane de euro. Şi Poziţia 254 are mai mulţi ocupanţi (20 - 21 de milioane de euro): Vasile Costea de la ABC Val şi familia Guci. Costea şi-a păstrat averea din 2009, chiar dacă în 2008 avea 30 - 32 milioane de euro. Pe de altă parte, George Guci şi familia sa aveau anul trecut 29 de milioane de euro, iar în 2008, 45 de milioane. Nicuşor Năstase, şeful Vox Maris, a pierdut 1-2 milioane anul trecut.
Trio Ma-Co-St
Criza i-a scăzut averea lui Năstase, ocupantul poziţiei 266, de la 45 - 48 de milioane de dolari în 2008, la 19 - 20 în 2009 şi 18 - 19 în 2010. Locul 312 este ocupat de Nicolae Dimaca de la Expocar Trade, cu o avere estimată la 15 - 17 milioane de euro. Anul trecut, afaceristul primise locul 241, cu 22 - 25 de milioane de euro.
Fostul prefect Liviu Brăiloiu este ocupantul poziţiei 331, cu 15 milioane de euro. Implicat în afaceri legate de turism, transporturi, confecţii şi imobiliare, Brăiloiu a plecat de la 20 - 22 de milioane în 2008 (locul 316), a ajuns în 2009 la 17 - 18 milioane (locul 3010), pentru ca 2010 să-i mai aducă o scădere de avere.
Şapte locuri mai departe îl găsim pe Dumitru Cuşu (poziţia 338, 14 - 15 milioane de euro). Averea sa a scăzut de la 40 - 43 milioane de euro în 2008, la 30 - 31 în 2009 şi 14 - 15 milioane de euro în 2010.
Consilierul judeţean PSD Ion Dumitrache, tatăl deputatei Cristina Dumitrache, a fost poziţionat pe locul 338 în Topul Forbes, cu 14 - 15 milioane de euro, cu un milion mai puţin faţă de 2009. În 2008, averea politicianului-afacerist fusese estimată la 30 - 33 de milioane de euro. Următoarele locuri sunt ocupate de Victor Băldescu (locul 401, 11 - 12 milioane de euro) şi de nou-intratul Marius Cătălin Bucur (locul 427, 10 milioane de euro). Trio-ul afaceristic Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu , Sorin-Gabriel Strutinsky nu stă departe nici în top. Primarul Constanţei ocupă locul 439 (9 - 10 milioane de euro, faţă de 10 milioane în 2008 şi 2009), preşedintele Consiliului Judeţean poate fi găsit pe poziţia 469 (8-9 milioane faţă de 10 în 2008 şi nouă în 2009), iar Strutinsky, ocupantul locului 484, a agonisit 8 milioane de euro (în 2008 avea 10 - 11 milioane şi în 2009, 7 - 8 milioane).
Pe aceeaşi poziţie cu „tatăl" Conpress, SOTI şi Telegraf, îl găsim şi pe Ciprian Constantinescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp