Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militar constănţean cu pedeapsă majorată

ro

14 Feb, 2012 00:00 1702 Marime text
Belgin Beitula, maistrul militar din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea condamnat la 20 de zile de închisoare cu suspendare condiţionată, a primit o pedeapsă majorată din partea Curţii de Apel Militare Bucureşti.

Instanţa a admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a casat sentinţa şi a majorat pedeapsa de la 20 de zile de închisoare la şase lunii de detenţie, executarea acesteia fiind suspendată condiţionat. Termenul de încercare a fost fixat la doi ani şi jumătate. Totodată, instanţa Curţii de Apel Militare a respins recursul declarat de militarul constănţean şi l-au obligat la plata sumei de 200 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. El a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, sentinţa Curţii de Apel este definitivă. Amintim că în vara anului trecut, reprezentanţii Ministerului Public au anunţat că procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-au trimis în judecată pe Belgin Beitula, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. „Din rechizitoriul întocmit în acest caz a rezultat faptul că, în calitate de gestionar, nu a întocmit documente justificative pentru scăderea din gestiune a unor bunuri materiale, respectiv piese auto, şi nu a efectuat punctajul lunar al fişelor de magazie cu evidenţa contabilă pentru stabilirea corectitudinii înregistrărilor cantitativ valorice. Acesta nu a retras în gestiunea de casare piesele de schimb înlocuite şi nu a întocmit actele de constatare pentru agregatele şi piesele de schimb care au fost înlocuite la autovehicule". Prejudiciul cauzat a fost stabilit la suma de 98.542,06 lei, însă a fost achitat integral pe parcursul procesului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii