Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:14 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educatiei ii trimite pe olimpici la MISA, pe banii nostri

ro

08 Dec, 2004 00:00 1047 Marime text

Carnetele de reduceri pentru elevii si studentii de exceptie oferite de ANSIT dadeau gratuitate la cursuri de yoga

Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor (ANSIT) a demarat un proiect de recompensare a elevilor si studentilor de exceptie carora le-a oferit un carnet cu reduceri si gratuitati la diverse produse si servicii * Peste 40.000 de tineri s-au bucurat in an preelectoral de acest cadou din bani publici care includea, intre alte servicii, si un curs gratuit de... yoga * In contextul in care MISA controleaza peste 95% din piata de gen din Romania, i-am cerut explicatii directorului ANSIT, Cristian Rizea * "Nu stiu cine organizeaza cursurile, probabil vreo fundatie", s-a scuzat el * In schimb, temandu-se de un scandal mediatic, a retras imediat foaia respectiva din carnet * Aceasta situatie anormala ne face sa ne intrebam prin ce cai a reusit MISA sa se infiltreze in ANSIT si care sunt interesele lui Rizea in MISA * Raspunsul s-ar putea gasi in tentaculele pe care MISA a reusit sa si le intinda in multe institutii guvernamentale, unde si-a facut adepti

Reporterii cotidianului nostru au intrat in posesia unei informatii conform careia, inainte de izbucnirea scandalului legat de Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut, carnetele de reduceri pentru studentii cu rezultate deosebite ofereau participarea gratuita la cursuri de yoga. Este vorba de un proiect "generos" al Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor (ANSIT) din cadrul Ministerului Educatiei, condusa de Cristian Rizea.Proiectul in cauza a fost demarat la sfarsitul anului preelectoral 2003, ca o metoda de manipulare a tinerilor pentru alegerile din 2004. Peste 40.000 de elevi si studenti din Romania au primit carnete de reduceri si gratuitati pentru diverse produse si servicii. In aceasta categorie au intrat 5.053 de studenti beneficiari ai burselor de merit in anul 2003, 26.000 de elevi intre clasele IX-XII care au primit premiul I, 950 de liceeni olimpici nationali - locurile I, II si III - si 407 olimpici internationali. Olimpicii au primit carnetele si premiile in bani chiar de la ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, intr-o ceremonie ce s-a derulat dupa binecunoscutul scenariu festivist al partidului de guvernamant, pe 17 decembrie, la Bucuresti. Listele cu studentii premianti nu au fost solicitate de angajatii ANSIT universitatilor, ci cerute direct studentilor, care ar fi trebuit sa trimita individual prin posta o copie dupa adeverinta ce atesta ca au primit bursa de merit in anul 2003, probabil in speranta ca multi vor renunta. Gratuitatile si reducerile - 150 de file pe fiecare carnet - se refera la o gama larga de servicii si produse din sanatate, cultura, sport, asigurari de viata. "Sunt convins ca acest program va reprezenta un real succes, pentru ca noi avem experienta primei editii care a avut loc in primavara acestui an. Comparativ cu prima editie, care s-a referit numai la Bucuresti, oferta noastra a capatat mai multa substanta, cantitativ si calitativ, iar numarul agentilor economici care doresc sa ne fie parteneri in program aproape s-a dublat. In acelasi timp, trebuie spus ca acest program este si unul de educatie, caci ii orienteaza pe tineri spre activitati cu adevarat utile si le dezvolta deprinderi sanatoase si lupta impotriva SIDA si a altor flageluri", declara directorul ANSIT, Cristian Rizea, la sfarsitul anului 2003. Primii tineri care s-au grabit sa isi ridice carnetele au constatat cu surpriza ca printre gratuitatile oferite de Ministerul Educatiei si Cercetarii se afla si un abonament la un curs de yoga. Sa nu cunoasca Rizea ceea ce se intampla in MISA? Daca intr-adevar nu stie, ii amintim ca foarte multi tineri, la fel ca cei pe care el ii trimite la yoga au capatat deprinderi total nesanatoase dupa ce au frecventat programele MISA. Au inceput sa bea urina in fiecare dimineata, unii si-au parasit familiile, au ajuns la spitalul de nebuni, iar altii chiar s-au sinucis. In contextul in care MISA controleaza prin multimea de fundatii ce se afla in spate mai mult de 95% din piata de gen, ne-am adresat directorului Rizea si i-am marturisit ingrijorarea noastra si am vrut sa aflam cine sunt contractantii acestui serviciu platit din bani publici. Seful ANSIT a fost teribil de incurcat si nu a reusit decat sa se scuze, marturisindu-si in acelasi timp incompetenta: "Nu stiu ce sa spun...Va dati seama ca eu nu stiu exact tot ceea ce se afla in carnetele respective (!?), dar voi verifica despre ce este vorba. Nu stiu cine organizeaza cursurile, probabil vreo fundatie". Temandu-se probabil de un scandal mediatic, dupa discutia cu noi, el a ordonat scoaterea din carnetele de reduceri si gratuitati a foii cu pricina. Cu toate acestea, problema de principiu ramane si ne face sa ne intrebam prin ce cai a reusit MISA sa se infiltreze in ANSIT si care sunt interesele lui Rizea in legatura cu gruparea condusa spiritual de guru Bivolaru, urmarit general. Raspunsul s-ar putea gasi in tentaculele pe care MISA a reusit sa si le intinda in multe institutii guvernamentale, unde si-a facut adepti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii