Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:41 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minor bănuit de tâlhărie calificată, în municipiul Constanța

ro

01 Nov, 2021 14:21 1697 Marime text

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța efectuează cercetări în două dosare întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
 
Aceștia bănuiesc un minor de 17 ani ca fiind autorul faptelor. Se pare că acesta ar fi sustras, folosind violența, două telefoane mobile ce se aflau în posesia persoanelor vătămate.
 
Minorul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 
În continuare, vă redăm comunicatul IPJ Constanța:

„Urmare a cercetărilor în 2 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat un minor, de 17 ani, bănuit de comiterea faptelor.
 
Astfel, la data de 30 octombrie, respectiv 15 octombrie a.c., acesta ar fi sustras, prin violență, 2 telefoane mobile aparținând persoanelor vătămate.
 
În urma administrării probatoriului în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 
Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii