Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:35 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minore recrutate printr-o agenție de modelling și obligate să se prostitueze. Procurorii DIICOT au descins la locuințele suspecților

ro

09 Nov, 2022 12:06 1122 Marime text
Percheziții. Foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaLa data de 09.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul din cadrul B.C.C.O. Iași efectuează 5 percheziţii în municipiul Iași la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași în anul 2021 ca urmare a declinării competenței de soluționare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

„În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, au fost recrutate prin intermediul unei organizații neguvernamentale și a unei agenții de modelling, înființate pe raza municipiului Iași, acestea fiind ulterior exploatate sexual, prin constrângere psihică (manipulare și abuz emoțional).
Precizăm că, până la acest moment, în urma cercetărilor au fost identificate cinci persoane vătămate.
Activitatea beneficiază de sprijinul unei Organizații nonguvernamentale specializată în prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii