Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:35 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitul haiducilor, reinviat la Viile

ro

19 Dec, 2005 00:00 1049 Marime text

In plin centrul satului Viile a izbucnit sambata o adevarata revolta * Aceasta a fost cauzata de nemultumirile oamenilor fata de administratorul unei foste asociatii agricole * Satenii reclama dreptul lor asupra patrimoniului fostei societati "Egreta", instrainat de catre fostii sefi * Sediul, doua grajduri, doua magazii si diverse utilaje agricole au fost scoase la licitatie intrand in posesia unui cumparator misterios

Centrul satului Viile a fost, sambata, scena unei revolte in adevaratul sens al cuvantului. Mai multi sateni s-au hotarat sa-si faca singuri dreptate, dupa ce ani de zile au fost pacaliti de administratorul uneia dintre asociatiile agricole, infiintate aici dupa 1990. Evenimentele de sambata erau de asteptat, in contextul in care oamenii au adunat de-a lungul timpului o serie de nemultumiri, ce au rabufnit in cele din urma. Totul a inceput in 1991, cand a luat fiinta asociatia agricola "Egreta", al carei administrator a devenit Gherghina Ciuciuleaca. Aceasta a solicitat fiecarui membru o suma de bani, in jur de 10.000 de lei, pentru ca societatea sa poata porni la drum cu un capital. Practic, prin acest pas, toti cei ce au contribuit cu suma respectiva au devenit intr-un fel actionari. Din acesti bani au fost luate utilaje agricole, care insa au fost trecute pe numele administratorului, acesta devenind proprietar de drept al acestora. Desi oamenii au reclamat in numeroase randuri dreptul comun al membrilor asociatiei asupra utilajelor, acestea au fost vandute de catre Ciuciuleaca in momentul cand s-a desfiintat societatea, in anul 2000. De altfel, seful asociatiei a reusit, prin diferite mijloace, sa treaca tot patrimoniul acesteia pe numele sau. In urma imprumuturilor nerambursate la diverse banci, au fost scoase la licitatie sediul, doua grajduri, doua magazii si diverse utilaje. Toate acestea au fost cumparate nu se stie de cine, dar au ramas practic tot in folosinta familiei Ciuciuleaca.Sediul asociatiei, marul discordieiCel mai mult i-a intrigat pe oameni faptul ca sediul asociatiei, fosta Casa a Agronomului, a fost vanduta la licitatie, fara ca ei sa aiba vreun cuvant de spus. Cladirea, ridicata de sateni, inainte de 1989, a devenit sediul societatii "Egreta" in anul 1992. La momentul respectiv, sub pretextul ca vor contribui la mentinerea cladirii in patrimoniul asociatiei, oamenii au dat cu totii semnaturi. Cu acestea, administratorul s-a dus la tribunal, unde a reusit sa faca acte de proprietate pe Casa Agronomului. Cand si-au dat seama de miscarea facuta, membrii asociatiei au protestat, insa era prea tarziu. De altfel, cei care au indraznit sa ridice glasul au fost putini, intrucat oamenii se temeau sa nu fie dati afara din asociatie, lucru care de altfel s-a si intamplat. Nemultumirile oamenilor au degenerat sambata cand au hotarat sa-si faca singuri dreptate, intrand pur si simplu in curtea fostului sediu al defunctei "Egreta". De aici, au incarcat in carute, lemnaria si tiglele care fusesera adunate de Ciuciuleaca in cursul saptamanii de la fostele grajduri, si pe care urma sa le valorifice in interes propriu. De altfel, odata cu acest gest, celor ce preluasera initiativa li s-au alaturat si alti sateni, care si-au adus aminte de necazurile pe care le-au avut cu fostul sef de asociatie de-a lungul anului. "Ne munceau pamantul un an intreg si nu ne dadeau nimic, zicand ca a fost un an prost", ne-a declarat unul dintre sateni. "Ma judec cu ei de un an si jumatate pentru ca mi-au inchis abuziv calea de acces la sosea, cu sprijinul agentului Patrascan", a mai spus cineva. De mentionat ca cei vizati de proteste nu si-au facut simtita prezenta, spre a agita si mai mult spiritele.Neputinta politistilorSperiati de ce s-ar putea intampla, cei luati in vizor de oameni au chemat Politia. La fata locului a sosit seful de post Gheorghe Catanoiu, insa, vazand ca nu poate face nimic, s-a suit pur si simplu in masina si a plecat. De remarcat ca cel de-al doilea om al legii din comuna, agentul Nicolae Patrascan, nici macar nu si-a facut aparitia la fata locului. Nu e de mirare insa, stiuta fiind lipsa de reactie a celor doi si avand in vedere si declaratia unuia dintre nemultumiti. Responsabili cu calmarea situatiei au ramas politistii de la Postul de Politie Baneasa. Acestia au incercat sa calmeze spiritele, insa oamenii nu s-au lasat prea impresionati de prezenta fortelor de ordine, sustinandu-si cu tarie drepturile. In cele din urma, revolta s-a potolit de la sine, dupa circa patru ore, cei prezenti promitand totusi ca nu va ramane asa si actiunile vor continua. Pentru a preveni orice actiune, un echipaj de la Baneasa a ramas in sat, in vederea mentinerii ordinii publice, iar ieri de dimineata, au sosit si intaririle. Se pare insa ca satenii au fost mai ocupati cu scoaterea zapezii din curte, in urma ninsorii abundente ce a cazut, intrucat actiunile nu au mai continuat. Cu toate acestea, atmosfera nu este una prea calma, oricand putand reizbucni conflictele. Neputinta politistilor din comuna s-a facut inca o data simtita, dar se pare ca superiorii lor de la judet nu sesizeaza acest lucru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii