Moarte suspectă la Clubul Pensionarilor din Mangalia! Ce a stabilit necropsia efectuată victimei
Moarte suspectă la Clubul Pensionarilor din Mangalia! Ce a stabilit necropsia efectuată victimei
06 Jan, 2025 13:30
ZIUA de Constanta
826
Marime text



Totodată, s-a stabilit ca leziunile traumatice nu au legătură de cauzalitate cu decesul.
Amintim că, la data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Rozelor, ar fi decedat o persoană.„Astfel, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în a cărui urmărire proprie se află fapta, a apreciat ca la acest moment nu se impun a fi luate măsuri preventive față de autor“ - au precizta reprezentanții IPJ Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 64 de ani.
Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că acesta ar fi avut un conflict spontan cu un alt bărbat, de 71 de ani.
În urma conflictului verbal, bărbatul de 71 de ani l-ar fi agresat fizic pe cel de 64 de ani, iar acesta din urmă a decedat.
În cauză cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Citește și.
Un bărbat rănit în urma unui accident rutier în Constanța, zona Tomis Mall
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii