Motocicletă implicată într-un accident rutier la Sarinasuf, judeţul Tulcea. O persoană a ajuns la spital (GALERIE FOTO)
Motocicletă implicată într-un accident rutier la Sarinasuf, judeţul Tulcea. O persoană a ajuns la spital (GALERIEPotrivit unui comunicat al ISU Delta Tulcea, o motocicletă pe care se aflau două persoane, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unei gospodării, șoferul acesteia (un bărbat în vârstă de 49 de ani) rămânând blocat sub vehicul.
„Către locul intervenției, a fost dislocat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de descarcerare cu modul SMURD și un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Pompierii au acordat asistență și ajutor echipajului SAJ aflat la locul intervenției, ulterior victima fiind transportată la Spitalul Județean Tulcea, aceasta prezentând fractura deschisă la membrul inferior.
De asemenea, salvatorii s-au asigurat ca nu există nici un pericol de izbucnire a unui incendiu“ - au mai precizat reprezentanţii ISU Delta Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp